Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:30 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis, întrevedere cu preşedintele Turciei. Ce au discutat cei doi lideri de stat

ro

30 Jun, 2022 18:01 1032 Marime text
Imagine de la eveniment, foto: Twitter/ Klaus Iohannis  Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 30 iunie 2022, o întrevedere cu Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, în marja participării la Summitul NATO de la Madrid.

În cadrul discuțiilor, Președintele României a reliefat nivelul foarte bun al relației de Parteneriat Strategic dintre România și Turcia, iar Președintele Recep Tayyip Erdoğan a subliniat faptul că cele două țări au o relație foarte puternică. De asemenea, cei doi omologi au salutat nivelul în creștere al relațiilor economice, precum și reuniunea recentă a Comisiei mixte economice.

Totodată, a fost salutată dinamica în creștere a contactelor politice cei doi șefi de stat reconfirmând dorința comună de a organiza în acest an reuniunea Trilaterală la nivel de Președinți România-Polonia-Turcia.

Președintele României și Președintele Turciei au convenit, de asemenea, intensificarea cooperării în domeniul energiei, cu relevanță sporită în actualul context de securitate.

Președintele Turciei a mulțumit pentru sprijinul acordat de România în gestionarea incendiilor de vegetație care au afectat Turcia în cursul anului trecut.

De asemenea, cei doi șefi de stat au abordat situația din Ucraina, precum și perspectivele de evoluție ale războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, context în care Președintele României a împărtășit evaluarea părții române, inclusiv în urma vizitei efectuate la data de 16 iunie la Kiev, iar Președintele Turciei a informat cu privire la rezultatele demersurilor de mediere pe care le întreprinde.

Un alt subiect important a fost tranzitul cerealelor din Ucraina, Președintele Klaus Iohannis prezentând eforturile depuse de țara noastră pentru creșterea capacității de tranzit prin România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii