Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Preotul, grav rănit în explozia de la Tichilești, a decedat. Unde va fi înmormântat

ro

28 May, 2021 09:35 3231 Marime text
  • Ieromonahul Irodion Grosu, grav rănit în explozia ce a avut loc pe 6 mai la mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ de lângă Tichilești, județul Constanța, a decedat. 
  • Acesta va fi înmormântat la Mănăstirea Dervent, iar slujba va fi oficiată de IPS Teodosie. 

Ieromonahul Irodion Grosu, grav rănit în explozia ce a avut loc pe 6 mai la mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ de lângă Tichilești, județul Constanța, a decedat. Acesta, împreună cu un alt călugăr au fost transportați la un spital din Frankfurt cu o aeronavă militară pentru îngrijiri medicale de specialitate. Din păcate, cu toate eforturile depuse de cadrele medicale, ieromonahul Irodion Grosu s-a stins din viață. 

Printr-o postare pe pagina de Facebook, Mănăstirea Dervent a anunțat că trupul neînsuflețit al Ieromonahului Irodion Grosu, care a suferit un accident la Mănăstirea Topalu, va fi adus vineri, 28 mai, la Mănăstirea Dervent.

„Înmormântarea va fi oficiată de IPS TEODOSIE sâmbătă la ora 12.00“ - au mai transmis reprezentanții Mănăstirii Dervent.


Reamintim că, o explozie a avut loc la data de 6 mai, la mănăstirea Sfântul Gheorghe, situată între localitățile Tichilești și Topalu, județul Constanța, într-o anexă a lăcaşului de cult, iar un preot şi un călugăr au fost răniţi, suferind arsuri şi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Echipajul SMURD C și un SAJ C au efectuat transportul celor doi călugări (intubați în urma exploziei buteliei la mănăstirea de lângă Tichilești, județul Constanța) de la Spitalul Județean, către aeroportul Mihail Kogălniceanu unde au fost preluați de o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, cu destinația Frankfurt.

Sursa foto: Facebook.com/arhiepiscopiatomisului.ro

Citește și: 

Misiune umanitară a Forţelor Aeriene RomânePreotul și călugărul, victime ale exploziei de la mănăstirea Tichilești, transportați cu o aeronavă la Frankfurt 

Județul ConstanțaExplozie la mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ de lângă Tichilești

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii