Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Mii de persoane prezente la slujba religioasă oficiată la Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei (GALERIE FOTO)

ro

30 Nov, 2023 18:17 1197 Marime text
Foto: IPj ConstanțaLa data de 30 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu specialiști ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au desfășurat activități de prevenire a infracțiunilor de furt din buzunare și genți, în rândul persoanelor aflate la Peştera Sfântului Andrei.
 
Potrivit IPJ Constanța, mii de persoane au fost astăzi prezente la slujba religioasă oficiată la Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei din comuna Ion Corvin, județul Constanța.
 

„Dat fiind că cei care comit infracțiuni de furt obișnuiesc să acționeze în locuri aglomerate, polițiștii au derulat activități pentru a preveni astfel de fapte.
 
Astfel, au stat de vorbă cu persoanele aflate în zonă, cărora le-au oferit pliante și sfaturi preventive“ - au mai precizat reprezentamții IPJ Constanța.

 
Foto: IPJ ConstanțaPentru a nu deveni victime  ale infracțiunilor de furt,  polițiștii vă recomandă:
 
- Evitați să purtați bijuterii la vedere!
 
- Nu țineți bani, telefoane mobile sau alte bunuri de valoare în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei!
 
- Nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc!
 
- Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate, pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea!

Citește și: 

De la Liturghia la Peștera Sf. AndreiMesajul ÎPS Teodosie către credincioși, cu ocazia zilei Sfântului Apostol Andrei (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii