Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:21 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Dosar penal pentru o femeie băută, prinsă de polițiști la volan, cu viteză peste limita legală

ro

25 Jan, 2022 15:55 1202 Marime text


Între 17 și 23 ianuarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au acționat, pe raza județului Constanța, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, potrivit IPJ Constanța. 
 
Au fost aplicate peste 1.000 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 343.000 de lei, dintre care 496 pentru încălcarea normelor rutiere privind viteza de circulaţie și au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
 
Au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 93 de permise de conducere, dintre care 51 pentru pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor și 8 pentru depășire neregulamentară și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.

În jurul orei 15.00, pe data de 23 ianuarie, polițiștii rutieri au identificat o femeie, de 41 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Năvodari din aceeași localitate cu 111 km/h, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea 0,51mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Sursă foto: Pixabay
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii