Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii tulceni, la datorie în weekend. Au aplicat amenzi în valoare de mii de lei

ro

10 Jan, 2022 12:53 1213 Marime text


În acest sfârșit de săptămână, jandarmii din cadrul IJJ Tulcea au acționat zilnic, în mod independent, dar și în sistem integrat cu Poliția, pentru asigurarea și menținerea măsurilor de ordine publică, dar și pentru informarea populației privind noile măsuri intrate în vigoare pe linia respectării măsurilor de protecție sanitară.

În această perioadă, oamenii legii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 7.000 lei pentru încălcarea prevederilor legale.

Nouă sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.000 lei au fost aplicate pentru săvârșirea în public de  gesturi obscene, proferarea de injurii, consum de alcool în locuri publice, provocarea la scandal, tulburarea liniștii și neluarea de către părinți a măsurilor necesare pentru a împiedica fapte de cerșetorie.
Pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 lei.

Potrivit reprezentanților IJJ Constanța, patru sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei au fost aplicate pentru aruncarea de ambalaje și resturi pe drumurile publice.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară în actualul context pandemic, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.000 lei.

Sursa foto: GJM Tomis Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii