ISU Tulcea Măsuri de siguranță dispuse în contextul minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale
ISU Tulcea: Măsuri de siguranță dispuse în contextul minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale


- Premergător acestei minivacanțe inspectorii de prevenire au desfășurat controale atât la lăcașurile de cult cât și la unitățile de comerț unde se preconizează o afluență de persoane.
- Principalele aspecte urmărite au fost modul de organizare a acțiunilor de evacuare și de asigurare a primei intervenții cu ajutorul stingătoarelor, practicabilitatea instalațiilor de semnalizare, alarmare, defumare și stingere a incendilor cât și menținerea căilor de evacuare libere.
Premergător acestei minivacanțe inspectorii de prevenire au desfășurat controale atât la lăcașurile de cult cât și la unitățile de comerț unde se preconizează o afluență de persoane. Principalele aspecte urmărite au fost modul de organizare a acțiunilor de evacuare și de asigurare a primei intervenții cu ajutorul stingătoarelor, practicabilitatea instalațiilor de semnalizare, alarmare, defumare și stingere a incendilor cât și menținerea căilor de evacuare libere.„Această perioadă este marcată de evenimente importante pe plan religios, evenimente pe care cu toții dorim să le petrecem în liniște și siguranță, fără situații negative care să ne strice buna dispoziție.
Pentru noi, pompierii, menținerea unui climat de siguranță și prevenție, rămane obiectivul principal și în această perioadă”, transmite un comunicat din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.
„Vă asigurăm de faptul că salvatorii tulceni vor monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților”, precizează sursa citată.
Întrucât, creștinii urmează să participe la diverse manifestări religioase, pompierii tulceni recomandă enoriașilor să nu blocheze cu autoturismele căile de acces pentru autospecialele de intervenție, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor inflamabile, iar după încheierea slujbei bisericești să nu lase lumânările și candelele aprinse și nesupravegheate.
În lăcașurile de cult, ușile de acces se vor menține în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul manifestărilor religioase. În condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se recomandă ca acestea să fie organizate în aer liber.
De asemenea, în această minivacanță, tot mai multe persoane vor dori să își petreacă timpul în aer liber, desfășurând activități de agrement. Pentru siguranța dumneavoastră, vă recomandăm să respectați câteva măsuri esențiale:
- Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
- Prepararea hranei se va face numai în locuri special amenajate;
- Păstrați întotdeauna langă grătar un recipient cu apă în cazul în care focul scapă de sub control;
- Iar la plecare, stingeți întotdeauna focul și acoperiți jarul cu pământ.
„Pentru cei care doriți să vă relaxați pe malul apei, vă recomandăm să supravegheați îndeaproape copiii, iar atunci când vă urcați în ambarcațiuni să utilizați obligatoriu vesta de salvare!
Totodată, vă reamintim că scăldatul în locuri neamenajate este interzis. Fiți responsbili și constienți de pericolele la care vă supuneți.
În cazul în care sunteți martorii unui eveniment nedorit, apelați de îndată numărul unic de urgență 112 și transmiteți cât mai clar date despre eveniment.
Pompierii tulceni vă urează sărbători liniștite alături de cei dragi!”, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Jandarmii Grupării Mobile Constanța, alături de cetățeni pentru Sărbători Pascale în siguranță
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp