Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:18 02 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Tulcea, apel către părinți Supravegheați copiii în locurile aglomerate și învățați-i să nu aibă încredere în necunoscuți

ro

02 Aug, 2026 15:03 168 Marime text
Sursă foto: IPJ Tulcea

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea le recomandă părinților să își supravegheze permanent copiii atunci când merg în locuri aglomerate, precum parcuri, centre comerciale sau la diverse evenimente.

Totodată, oamenii legii îi îndeamnă pe adulți să discute deschis cu cei mici despre pericolele reprezentate de persoanele necunoscute și despre modul în care trebuie să reacționeze în situații care le pot pune siguranța în pericol.

Comunicatul integral IPJ Tulcea: 

Sfârșitul de săptămână înseamnă, pentru mulți dintre noi, ieșiri în oraș, în parc, la cumpărături sau la diverse evenimente. 

În acest context, vă reamintim o regulă simplă, dar extrem de importantă: cei mici trebuie supravegheați în permanență, mai ales în locurile aglomerate.

De asemenea, vă recomandăm să discutați cu copiii despre situațiile în care sunt abordați de persoane necunoscute și să îi încurajați să vă spună dacă cineva i-a întrebat ceva, i-a făcut să se simtă inconfortabil sau le-a cerut să păstreze un secret.

Persoanele necunoscute pot folosi diferite pretexte pentru a câștiga încrederea copiilor. Dulciurile, banii, cadourile, jucăriile, promisiunea unei plimbări cu mașina sau afirmații precum „M-au trimis părinții tăi!” sunt doar câteva exemple. 


De aceea, este important ca cei mici să știe că trebuie să refuze orice ofertă, să se îndepărteze de persoana respectivă și să meargă imediat la părinți sau la un alt adult de încredere. 

Dacă se află într-o situație de pericol ori de urgență, trebuie să apeleze numărul unic 112.

Dragi copii, nu plecați niciodată cu o persoană necunoscută, nu intrați în discuții cu oameni pe care nu îi cunoașteți și nu vă îndepărtați de părinții voștri!

Dragi părinți, discutați deschis cu cei mici despre aceste situații și învățați-i cum să reacționeze.


O conversație de câteva minute le poate oferi încrederea și informațiile necesare pentru a rămâne în siguranță.



Citește și:
Șofer fără permis, arestat preventiv după ce a fost prins la volan în Constanța și a refuzat recoltarea probelor biologice

Ti-a placut articolul?

Comentarii