IPJ Constanța Recomandările polițiștilor pentru pelerini și conducătorii auto cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii
IPJ Constanța: Recomandările polițiștilor pentru pelerini și conducătorii auto cu prilejul sărbătorii Izvorului
159
Marime text

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța recomandă ca în data de mâine, 17 aprilie 2026, cu prilejul sărbătorii creștin-ortodoxe a Izvorului Tămăduirii, se estimează un aflux semnificativ de pelerini către lăcașurile de cult din județ, cu o concentrare a traficului rutier pe arterele care fac legătura cu mănăstirea Dervent și mănăstirea Crucea.
Ținând cont de condițiile meteorologice actuale, caracterizate prin episoade de ceață densă care s-au manifestat pe parcursul dimineții și care sunt prognozate inclusiv pentru ziua de mâine, polițiștii constănțeni recomandă conducătorilor auto să manifeste o prudență sporită pe tot parcursul deplasării.
„Este esențial ca șoferii să adapteze în permanență viteza de rulare la condițiile de drum și să utilizeze în mod corespunzător sistemele de iluminare și semnalizare, inclusiv proiectoarele de ceață, pentru a rămâne vizibili în trafic și pentru a evita manevrele bruște care ar putea pune în pericol siguranța celorlalți participanți la drum.
Pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică, efective de polițiști rutieri și de ordine publică vor fi prezente pe principalele căi de acces, monitorizând fluența circulației și oferind sprijin participanților la trafic.
Polițiștii constănțeni vă îndeamnă la răbdare și respect reciproc în trafic, astfel încât aceste zile de sărbătoare să se desfășoare fără evenimente rutiere nedorite”, precizează instituția.
Citește și:
Razie în Medgidia și Cernavodă. Amenzi substanțiale aplicate șoferilor într-o singură zi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


