Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța. Prevenirea furtului din autoturisme. Recomandările polițiștilor (galerie foto)

ro

03 Sep, 2020 16:30 1236 Marime text
  • Polițiștii continuă seria activităților preventive.
În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Poliției orașului Năvodari, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.J.M. Tomis Constanța, au desfășurat activități pentru informarea cetățenilor privind infracțiunile de furt din autoturisme.

Polițiștii au fost prezenți pe raza orașului Năvodari și au sfătuit turiștii să acționeze preventiv astfel încât să se asigure că au luat toate măsurile de protecție pentru a se bucura de un sejur liniștit.

În acest context, au fost prezentate principalele cauzele care duc la apariția acestui gen de fapte, tehnicile cel mai des folosite, dar și bunurile susceptibile a fi sustrase din interiorul autoturismelor.

În acest sens, polițiștii recomandă:  

- Nu lăsați în interiorul mașinii bunuri de valoare (genți, borsete, aparatură electronică, etc.), indiferent că lipsiți pentru scurt timp;
- Când părăsiți autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
- Dacă aveți posibilitatea, montați-vă un sistem antifurt;
- În cazul în care ați fost victima unei infracțiuni de furt din auto, nu controlați  interiorul vehiculului până la sosirea Poliției.


 Activitățile desfășurate fac parte din Programul național de prevenire a infracțiunilor comise contra patrimoniului și Programul local Litoral 2020.

Sursa foto: IPJ Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii