Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:55 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști

ro

23 Apr, 2024 16:47 438 Marime text







La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 21.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Tomis, fiind sub influența băuturilor alcoolice, potrivit IPJ Constanța.
 
Conform polițiștilor, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, specifică sursa .
 
De asemenea, la data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 03.40, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
 
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.
 
 
Citește și
 
Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii