Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:46 20 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța Bărbat reținut după ce ar fi intrat cu un obiect tăietor într-o curte și ar fi agresat mai multe persoane, la Castelu

ro

20 May, 2026 12:44 152 Marime text


Un bărbat de 29 de ani a fost reținut de polițiștii din cadrul IPJ Constanța, fiind suspectat de lovire sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu.

Incidentul a avut loc în localitatea Castelu, unde acesta ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi agresat mai multe persoane aflate în interior.

Comunicatul integral IPJ Constanța:

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Postul de Poliție Castelu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un bărbat, de 29 de ani, suspectat de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 19 mai a.c., în jurul orei 6.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict anterior, un bărbat ar fi pătruns, fără drept, în interiorul curții unui imobil, având asupra sa un obiect tăietor, unde ar fi amenințat și agresat fizic mai multe persoane ce se aflau în interior.

Conform prevederilor legale, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, rezultatul fiind negativ, motiv pentru care au fost înmânate 3 cereri, pentru 3 bărbați, pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.

În urma administrării probatoriului în cauză, în cursul zilei de ieri, 19 mai a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus reținerea, pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.


Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.




Citește și:
Tragedie: Bărbat găsit spânzurat într-un apartament din Năvodari, județul Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii