Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:02 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța Activități preventive ale polițiștilor în stațiunile de pe litoral

ro

03 Jul, 2021 10:13 1552 Marime text
  • Activități preventive realizate de poliţiştii constănțeni la început de sezon estival.

Stațiunile de pe litoralul Mării Negre sunt printre cele mai frecventate zone turistice în timpul sezonului estival. Afluxul mare de turiști și neatenția acestora în ceea ce privește supravegherea bunurilor personale pot conduce către o creștere a evenimentelor neplăcute.

Scopul activităților este conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța adoptării unei atitudini prudente, în raport cu bunurile proprii, aceștia fiind informați despre consecințele neluării unor măsuri preventive fundamentale. În acest context, polițiștii constănțeni desfășoară activități informativ-preventive, atât în municipiul Constanța, cât și în stațiunile de pe litoralul Mării Negre.

În acest început de weekend, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu cei ai Poliției stațiunii Mamaia, au stat de vorbă cu turiștii aflați în concediu, cu recomandarea ca aceștia să adopte o conduită preventivă și să respecte indicațiile și măsurile legale ce au ca scop protejarea sănătății, vieții și a bunurilor.

Totodată, polițiștii vă recomandă ca, la plecarea din cameră ori pe timpul nopţii, să asiguraţi atât uşa de acces în cameră, cât şi pe cea de la balcon şi ferestrele unității de cazare. Nu lăsați bunuri de valoare în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme, ci depozitați-le în seiful hotelului!





În ceea ce priveşte siguranţa celor mici pe litoral, acordați-le o atenţie deosebită. Ei se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate. În acest context, polițiștii vă sfătuiesc:

- Nu lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat, mai ales în zonele aglomerate! Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă! Nu-l trimiteţi singur la cumpărături, asiguraţi-vă că ştie numele, adresa, numărul de telefon al părinţilor şi numele hotelului în care stă!

- Învăţaţi-l că, în cazul în care se pierde, nu trebuie să încerce singur să-şi caute familia! Dacă s-a pierdut, este recomandat să apeleze la un poliţist, salvamar, o vânzătoare sau un adult însoţit de un copil!

- În cazul în care vă confruntaţi cu dispariţia copilului, apelaţi în cel mai scurt timp posibil Poliţia, la numărul unic de urgenţă 112!

Sursă foto: IPJ Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii