IPJ Constanța a efectuat peste 1.000 de testări pentru alcool pe raza județului
IPJ Constanța a efectuat peste 1.000 de testări pentru alcool pe raza județului
15 Apr, 2026 11:11
ZIUA de Constanta
167
Marime text
167
Marime text

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a desfășurat în perioada 10-14 aprilie 2026, o acțiune pentru prevenirea accidentelor cauzate de conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive pe raza județului.
Polițiștii rutieri din cadrul IPJ au luat măsuri pentru prevenirea accidentelor cauzate de conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.
Astfel, au fost efectuate peste 1.000 de testări pentru alcool și au fost reținute, în vederea suspendării, 18 permise de conducere, potrivit instituției.
În urma activităților desfășurate, au fost constatate 4 infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și două pentru conducere fără permis, în toate cauzele fiind întocmite dosare penale.
Totodată, au fost depistați 14 conducători auto sub influența alcoolului, cu valoare în aparatul etilotest mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în toate cauzele fiind întocmite procese verbale de contravenție.
„Vă reamintim faptul că legislația rutieră are toleranță zero cu privire la conducerea vehiculelor sub influența alcoolului”, precizează IPJ Constanța.
Citește și:
Știri ConstanțaBărbat din Cernavodă, arestat preventiv după ce a fost prins băut la volan și fără permis
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


