Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:35 08 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis cere reexaminarea legii privind Ziua Tratatului de la Trianon

ro

15 Sep, 2020 16:28 1735 Marime text
  • Președintele României,  Klaus Iohannis, a trimis marți, 15 septembrie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

Vă prezentăm textul integral al cererii:


București, 15 septembrie 2020


Domnului Robert-Marius CAZANCIUC

Vicepreședinte al Senatului

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

formulez următoarea



CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

Legea are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon și prevede posibilitatea organizării, la nivel național și local, de manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon; în acest sens, autoritățile centrale și locale, organizațiile neguvernamentale și reprezentanții societății civile pot contribui la organizarea acțiunilor prin acordarea de sprijin material și logistic. Totodată, potrivit acestei legi, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Adoptarea de către Parlament a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon a generat numeroase critici, atât din partea experților, cât și a organizațiilor neguvernamentale. Reacțiile produse la nivelul societății civile, precum și amploarea acestora au pus în evidență faptul că această lege, în forma adoptată de Parlament, nu a reprezentat rezultatul unui proces autentic și consistent de consultare și dezbatere publică. Din această perspectivă, considerăm că se impune reanalizarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, prin reluarea de către Parlament a întregului proces deliberativ asupra legii și inițierea unei largi analize și consultări, în care sa fie implicați specialiști, istorici, cercetători, profesori, academicieni, instituții de învățământ, instituții publice, reprezentanți ai societății civile.


Într-o țară membră a Uniunii Europene, puternic atașată de valorile și principiile europene, deschiderea către dialog, abordarea matură a subiectelor ce riscă să genereze falii în societate, promovarea toleranței și a respectului față de demnitatea umană sunt pilonii pe care România trebuie să se bazeze în permanență. În acest proces, autoritățile statului au o responsabilitate majoră.

În calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, Parlamentului îi revine responsabilitatea constituțională de a antrena în procesul legislativ actorii relevanți pentru adoptarea actelor normative, pe de o parte, iar pe de altă parte, de a aborda transparent și responsabil transpunerea în plan legislativ a evenimentelor istorice, în acord cu valorile și aspirațiile democratice ale poporului român.


Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

 
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii