Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:17 08 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnire între premierul Ilie Bolojan și o delegație de investitori internaționali condusă de J.P. Morgan. Măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvern, în centrul discuțiilor

ro

08 Sep, 2025 15:31 236 Marime text

Premierul Ilie Bolojan, Foto: Captură video Facebook/ Guvernul României

Premierul Ilie Bolojan, a avut astăzi, 8 septembrie 2025, o întâlnire, la Palatul Victoria, cu o delegație de investitori internaționali, coordonată de J.P. Morgan, aflată într-o vizită de lucru în mai multe state din Europa Centrală și de Est.

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, discuțiile au vizat situația fiscal-bugetară a României și măsurile pe care Guvernul le implementează pentru corectarea dezechilibrelor și consolidarea stabilității economice.

„Reprezentanții delegației au subliniat că România rămâne o țară de interes pentru piețele financiare, remarcând atât oportunitățile de creștere, cât și necesitatea unor politici clare de responsabilitate fiscală. Un alt punct de interes a fost stabilitatea politică internă, considerată esențială pentru continuitatea reformelor și pentru menținerea predictibilității în mediul economic.

În acest context, Guvernul a prezentat pachetele de măsuri aflate în curs de implementare și pregătire, precum și modul în care acestea răspund atât cerințelor de responsabilitate fiscală, cât și nevoii de a menține încrederea investitorilor și a partenerilor internaționali.

Astfel de întâlniri periodice, precum cea de astăzi, arată interesul constant al mediului investițional pentru România și confirmă că direcția de responsabilitate bugetară este privită ca esențială pentru viitorul țării.”, se mai arată în comunicat.

La întrevederea de la Palatul Victoria, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan au participat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, și consilierul onorific în Cancelaria Prim-Ministrului, Ionuț Dumitru.

Citește și:
Senatorul PNL Constanța, Silviu Coșa„După 35 de ani, Guvernul condus de Ilie Bolojan pornește cea mai amplă reformă a statului“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii