Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instituţiile de cultură din Constanţa îşi diminuează bugetele de venituri în prag de sărbători! (document)

ro

20 Dec, 2016 00:00 1967 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa se întruneşte astăzi în şedinţă, în cadrul căreia vor fi supuse la vot mai multe proiecte iniţiate de consilierii judeţeni. Pe lista proiectelor se află o serie de iniţiative pentru rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi a listei de investiţii pe anul 2016 ale mai multor instituţii de cultură din Constanţa.
 
Astfel, proiectul nr. 11 de pe lista celor supuse la vot vizează rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli şi a Listei de investiţii pe anul 2016 ale Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” Constanţa. În scopul bunei funcţionări a acestei instituţii publice de cultură, se solicită rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 cu diminuarea sumei de 521.000 de lei a creditelor bugetare astfel:
- cheltuielile de personal se micşorează cu suma de 77.000 de lei la articole bugetare şi alineate: salarii de bază - cu suma de 70.000 de lei, fondul aferent plăţii cu ora - cu suma de 5.000 de lei şi de la alte drepturi salariale în bani se taie suma de 2.000 de lei.
- de la capitolul „Bunuri şi servicii”, bugetul se reduce cu suma de 420.000 de lei din totalul capitolului la următoarele articole bugetare şi alineate: carburanţi şi lubrifianţi - cu suma de 2.000 de lei, piese de schimb - cu suma de 26.000 de lei, poştă, telefon, internet - cu suma de 2.000 de lei, materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional - cu suma de 10.000 de lei, de la capitolul „Alte bunuri şi servicii” pentru întreţinere şi funcţionare - cu suma de 19.000 de lei, pentru reparaţii curente se reduce suma cu 320.000 de lei, obiecte de inventar - cu suma de 30.000 de lei, deplasări interne - cu suma de 2.000 de lei, iar de la pregătire profesională - cu suma de 9.000 lei. Micşorări ale bugetului se vor mai face la capitolul „Acţiuni cu caracter ştiinţific şi social-cultural” şi de la activele nefinanciare.
 
Proiectul nr. 12 vizează rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Muzeul de Artă Constanţa. Potrivit proiectului, instituţia figurează pe anul 2016 cu un buget de venituri şi cheltuieli în valoare totală de 2.301.000 de lei, aprobat prin HCJC nr. 244/2016, şi se solicită diminuarea acestuia cu suma de 73.058 de lei, ce reprezintă reducerea subvenţiei după cum urmează: din secţiunea cheltuieli de personal, rectificarea va fi de 36.371 de lei; de la capitolul „Bunuri şi servicii”, se rectifică bugetul cu suma de 36.687 de lei. Această rectificare a bugetului total pe 2016 în sumă de 73.058 de lei va duce la diminuarea bugetului de la 2.301.000 de lei la 2.227.942 de lei. Având în vedere aceste aspecte, Muzeul de Artă Constanţa solicită rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli în valoare de 2.227.942 de lei.

De asemenea, la proiectul 13 este vizată rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli şi a Listei de investiţii pe anul 2016 ale Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. În scopul bunei funcţionări a instituţiei publice de cultură, se solicită rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 (aprobat prin HCJ nr. 286/25.10.2016, în sumă totală de 8.027.433 de lei), în sensul reducerii subvenţiei cu suma de 1.157.116 lei, şi a Listei de investiţii. Astfel, la capitolul „Cheltuieli de capital”, se reduce bugetul cu 67.116 lei, reprezentând 50.000 de lei, sumă solicitată pentru achiziţionarea unei instalaţii paratrăsnet, necheltuită deoarece sediul MINAC urmează să intre în reparaţii capitale, iar diferenţa de 17.116 lei reprezintă suma necheltuită cu instalaţia de supraveghere, întrucât devizul estimativ a fost mai mare decât cel final. La capitolul „Cheltuieli de personal”, bugetul se reduce cu 1.090.000 de lei. „Faţă de cele prezentate, vă rugăm să aprobaţi noul buget rectificat, în sumă de 6.870.317 lei, precum şi noua listă de investiţii“, se arată în proiectul de hotărâre.
 
Proiectul nr. 14 vizează rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. În acest caz, modificarea vizează cuantumul şi repartiţia veniturilor totale, compuse din venituri proprii, subvenţii şi finanţare din anii precedenţi pe trimestrul IV, astfel, capitolul „Venituri - total” se modifică de la 12.436.377 de lei la 12.446.377 de lei, urmare a creşterii veniturilor din sponsorizare în trimestrul IV, cu suma de 10.000 de lei. Astfel, pe trimestrul IV, bugetul aprobat, de 3.149.652 de lei, a fost rectificat la 3.159.652 de lei.
 
Proiectul 15 se referă la rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli şi a Listei de investiţii pe anul 2016 ale Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“. Potrivit documentului, instituţia de cultură solicită rectificarea Bugetului total de venituri şi cheltuieli pe anul 2016, prin diminuarea cu suma de 1.040.000 de lei din totalul transferurilor bugetare. Capitolul „Cheltuieli de personal” a suferit modificări prin diminuarea cu suma de 735.724 de lei, la cheltuieli materiale s-a diminuat bugetul cu 139.396 de lei, iar la „Cheltuieli de capital”, bugetul a fost micşorat cu 164.880 de lei.
 
Lista completă a proiectelor de hotărâre de Consiliu Judeţean poate fi consultată în secţiunea „Documente”. 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii