Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:47 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

INS 45,443 milioane tone de mărfuri operate în primele nouă luni din 2022 în porturile maritime românești

ro

11 Dec, 2022 14:10 1457 Marime text
Nave Portul ConstanțaMărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat, în primele nouă luni ale acestui an, 45,443 milioane tone, în timp ce transportul de containere a însumat 502.000 TEU, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică citate de Agerpres.ro

În transportul pe căi navigabile interioare au fost înregistrate 21,446 milioane tone.

Volumul total a crescut, în transportul portuar maritim cu 13,9% faţă de perioada similară a anului precedent, fiind înregistrată o creştere cu 10,3% la mărfurile încărcate şi cu 17,7% la mărfurile descărcate. Volumul total al transportului pe căi navigabile interioare a scăzut cu 12,1%, diminuare determinată de evoluţia negativă înregistrată de transportul naţional (minus 32,9%).

În transportul portuar maritim, porturile în care a fost desfăşurată cea mai intensă activitate în perioada 1 ianuarie -30 septembrie au fost Constanţa, cu o pondere de 95,2%, şi Galaţi, cu o pondere de 3,6%. A fost transportat cu preponderenţă tipul de încărcătură vrac solid, şi a însumat 25,892 milioane tone.

Cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au fost înregistrate în relaţie cu următorii parteneri: Rusia (8,24 milioane tone) şi Turcia (7,303 milioane tone). Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spania (2,173 milioane tone) şi Grecia (1,385 milioane tone) au înregistrat cele mai mari volume de mărfuri transportate.

Cantităţile cele mai însemnate de mărfuri încărcate au fost Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 66,2%. În ceea ce priveşte descărcările, ponderea a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, respectiv 36,9%.

În portul Constanţa, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate în primele nouă luni din 2022 au fost Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 67,8%. Dintre mărfurile descărcate, ponderea cea mai însemnată a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, în proporţie de 38,2%.

În ceea ce priveşte transporturile pe căi navigabile, porturile în care au fost înregistrate cele mai mari cantităţi de mărfuri au fost Constanţa, cu o pondere de 53,%, şi Galaţi, cu o pondere de 18%.

Mărfurile înregistrate în transport internaţional pe căi navigabile interioare, au avut ca destinaţie sau au provenit din state membre ale Uniunii Europene, în proporţie de 27,6%. Per total, Ucraina a deţinut cea mai mare pondere ca origine şi destinaţie a mărfurilor transportate, cu un nivel de 3,829 milioane tone.

Tipul de mărfuri pentru care au fost înregistrate cele mai însemnate cantităţi în transport internaţional pe căi navigabile a fost Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 38,7%. În transport naţional pe căi navigabile interioare au fost înregistrate cu preponderenţă Minereuri metalifere, produse de minerit, exploatare de carieră, turbă, uraniu, thoriu, în proporţie de 55,3%. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii