Începând din această săptămână Universitatea Ovidius produce și consumă energie verde din toate cele trei grupuri de centrale electrice fotovoltaice
Începând din această săptămână: Universitatea Ovidius produce și consumă energie verde din toate cele
24 Oct, 2025 11:04
ZIUA de Constanta
152
Marime text
152
Marime text
Începând din această săptămână, Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) produce și consumă energie verde din toate cele trei grupuri de centrale electrice fotovoltaice: Campus Corp A, Campus Corp B și căminele studențești din Faleză Nord.Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de UOC, în total, centralele pot livra o putere maximă de 660 kW în rețeaua de curent alternativ, generând energie verde prin intermediul a peste 1100 de panouri fotovoltaice.

Ce spune conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC
„Ne aflăm în perioada de testare a centralelor fotovoltaice și nu avem încă statutul de prosumator, însă am produs deja primul MWh de energie solară și asigurăm, astfel, autoconsumul instituției pe perioada zilei. După obținerea statutului de prosumator, estimăm o producție anuală de aproximativ 750.000 kWh, care va acoperi aproape integral necesarul energetic al instituției”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.
Pe termen mediu, Universitatea Ovidius din Constanța își propune dezvoltarea unui sistem de stocare a energiei solare produse peste zi și instalarea de stații de încărcare pentru studenți și cadre didactice, consolidându-și rolul de reper regional în domeniul eficienței energetice și responsabilității sociale.
Citește și:
Conferința științifică națională a profesiilor juridice, la Universitatea Ovidius din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


