Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:49 08 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu la un apartament din Bacău, în toiul nopții. 30 de persoane evacuate în siguranță

ro

07 Jan, 2026 11:19 278 Marime text
Sursă foto: ISU Bacău

Un incendiu a izbucnit în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 2026 la un apartament situat la parterul unui bloc din municipiul Bacău, pe strada Martir Crișan. La fața locului au intervenit de urgență forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău, alături de echipaje medicale, potrivit comunicatului ISU Bacău.

 „În data de 07 ianuarie a.c, în jurul orei 02:51, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat în municipiul Bacău, pe strada Martir Crișan.

La fața locului s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea fortelor de intervenție s-a constatat faptul ca incendiul se manifesta generalizat cu flacără în interiorul unui apartament situat la parterul unui bloc.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

În urma evenimentului, au fost evacuate trei persoane (doi adulți și un minor) cu ajutorul aparatelor de respirat din dotare. Persoanele erau conștiente și nu au necesitat îngrijiri medicale.



De asemenea, alte 27 persoane au fost evacuate în siguranță, neavând nevoie de îngrijiri medicale.

În urma incendiului au ars bunuri din interiorul apartamentului pe o suprafață de aproximativ 60 mp și au fost afumați pereții de pe casa scării.


Cauza probabilă a producerii incendiului a fost foc deschis în spații închise.”

 
Citește și: Un autotren a intrat într-o casă! Structura imobilului este afectată
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii