Incendiu în Cheile Buţii - Parcul Naţional Retezat de peste două săptămâni. Autoritățile caută soluții
Incendiu în Cheile Buţii - Parcul Naţional Retezat de peste două săptămâni. Autoritățile caută soluții
186
Marime text
Prefectul judeţului Hunedoara, Szell Lorincz, împreună cu inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Iancu de Hunedoara" al judeţului Hunedoara, locotenent-colonel Nasta Alin, un reprezentant al Administraţiei Parcului Naţional Retezat şi trei reprezentanţi ai Ocolului Silvic Lupeni s-au deplasat astăzi în zona Cheile Buţii, din Parcul Naţional Retezat, unde incendiul de vegetaţie se manifestă de peste două săptămâni.Potrivit ISU Hunedoara, deplasarea în teren a avut ca principal obiectiv evaluarea directă a situaţiei şi identificarea celor mai potrivite soluţii pentru lichidarea incendiului, în condiţiile în care acesta se manifestă într-o zonă montană extrem de greu accesibilă.
Suprafaţa afectată de incendiu este estimată, în prezent, la aproximativ 5 hectare. Incendiul este localizat, iar în perimetrul afectat mai sunt active câteva focare răzleţe, asupra cărora se acţionează pentru lichidare completă.
Astăzi, în zona afectată, intervin 12 pompieri, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Lupeni, Composesoratului şi Administraţiei Parcului Naţional Retezat, acţiunile fiind adaptate permanent condiţiilor dificile din teren.
Configuraţia reliefului îngreunează semnificativ intervenţia. Accesul pedestru este dificil, iar autospecialele şi utilajele specifice de stingere nu pot ajunge în zona afectată de incendiu. Pentru sprijinirea intervenţiei a fost creată o cale de acces cu ajutorul unor utilaje forestiere de tip TAF, utilizate inclusiv pentru transportul apei în recipiente speciale, prin efectuarea mai multor curse zilnice către zona de intervenţie“ - conform ISu Hunedoara
În aceste condiţii, evaluarea directă a situaţiei din teren este necesară pentru stabilirea unor soluţii suplimentare, adaptate particularităţilor reliefului şi evoluţiei incendiului, astfel încât acţiunile de stingere să poată continua în condiţii de eficienţă şi siguranţă.
Deplasarea de astăzi continuă demersurile stabilite în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara din 3 octombrie 2026, când a fost aprobat Planul de acţiune pentru coordonarea integrată a forţelor şi mijloacelor angrenate în misiunea din Cheile Buţii.
Situaţia este monitorizată permanent, iar măsurile de intervenţie vor fi adaptate în funcţie de concluziile evaluării din teren şi de evoluţia incendiului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


