Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:05 13 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Incendiu de pădure în Delta Dunării! Pompierii continuă lupta cu flăcările! Se intervine din aer și de pe uscat

ro

08 Aug, 2025 18:23 498 Marime text
foto: ISU TulceaPână în acest moment, elicoptere Black Hawk din cadrul IGAv au efectuat peste 133 de aruncări cu apă (peste 332,5 de tone de apă) asupra focarelor active din zona afectată de incendiul izbucnit la fondul forestier din localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, iar forțele dispuse în teren lucrează coordonat pentru localizarea incendiului și oprirea acestuia din a evolua. 

Potrivit ISU Delta, alături de echipele de intervenție ale Ministerului Administrației și Internelor sau alăturat și SVSU comuna Chilia Veche cu o cisternă de apă dar și lucrători ai ocolului silvic. 

Misiunea echipajelor de intervenție este îngreunată atât din cauza terenului greu accesibil, a vegetației și a trunchiurilor de copaci uscați care favorizează extinderea cu repeziciune a flăcărilor dar și din cauza vântului care bate cu putere în zonă și care își schimbă permanent a direcția. 

*Alte misiuni pe care le gestionează în acest moment ISU DELTA Tulcea*

În acest moment două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Tulcea intervin pentru localizarea și lichidarea a două incendii produse la vegetația uscată în localitățile Mineri și Valea Nucarilor. 
Incendiile se manifestă în apropierea unor zone de interes, iar misiunea principală a pompierilor este de a localiza incendiul oprindu-i astfel posibilitatea de propagare. 

Pompierii fac încă o dată apel la responsabilitate din partea cetățenilor și îi roagă să aibă grijă când folosesc focul deschis.

❌ să nu dea foc resturilor vegetale din curți și grădini 
❌ să nu folosească focul pentru a igieniza terenurile de resturile vegetale ori terenurile agricole

❌ să nu arunce resturile de la țigări pe geamurile mașinii ori în zone cu vegetație uscată. 

UPDATE. ora 21.37

Resursa aeriană alocată misiunii de stingere din zona insulei Ostrov Tătaru - Delta Dunării a fost retrasă. Elicopterele Black Hawk aparținând IGAv au efectuat un număr de 165 de aruncări cu sistemul Bambi Bucket, ceea ce însumează peste 410 tone de apă dispersată asupra focarelor. 

De asemenea, resursa aeriană a fost folosită pe parcursul zilei și pentru dislocarea, în zona afectată de incendiu, a 4 motopompe transportabile care au contribuit la realizarea dispozitivelor de stingere și de realimentare a echipamentelor individuale de stingere ale pompierilor militari. 

În acest moment, forțele de intervenție se retrag din zona Ostrov Tătaru, cu ajutorul a două elicoptere. Menționăm că, pe timpul nopții, nu se mai pot executa intervenții asupra focarelor active, astfel că, acestea vor fi reluate mâine dimineață la prima oră. 


Suprafața afectată este estimată la aproximativ 30 ha fond forestier, respectiv 30 ha de vegetație uscată, lăstăriș și lizieră. 

Forțe și mijloace implicate în intervenție pe parcursul zilei: 

* 31 de pompieri
* 12 membri ai echipajelor de intervenție aeriană
* 2 autospeciale de stingere 
* 3 elicoptere Black Hawk 
* SVSU Chilia Veche 
* Ocolul Silvic Chilia Veche 

Referitor la incendiile din localitățile Mineri și Valea Nucarilor, ISU Delta menționează că acestea au fost lichidate în limitele găsite la ajungerea forțelor de intervenție și nu au apucat să se extindă la locuințe ori gospodării. Cauza probabilă de producere a incendiilor urmează să fie stabilită.

Citește și. 

Imagini din dronă cu fostul club Bellagio din Mamaia la o zi după incendiu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii