Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:10 08 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În ultimele 24 de ore polițiștii au reținut 472 de permise de conducere dintre care 162 pentru viteză

ro

31 Dec, 2023 14:17 843 Marime text
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.000 de solicitări ale cetățenilor și au reținut 472 de permise de conducere.
 
Potrivit Poliției Române, la data de 30 decembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 474 de acțiuni și au intervenit la 3.040 de evenimente, dintre care 2.573 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
 
De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 24 de măsuri preventive. În aceeași perioadă, au fost sesizate 932 de posibile infracțiuni. Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.755 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.025.437 de lei.
 
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 110 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 472 de permise de conducere, dintre care 162 pentru viteză, 74 pentru alcool și 16 pentru droguri.
 
De asemenea, au fost retrase 260 de certificate de înmatriculare.
 
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
 
Astfel, la nivel național, 3.799 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
 
Au fost organizate 454 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.165 de autovehicule și legitimate 10.754 de persoane.
 
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 4.114 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 156 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
 
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 41 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 17 de conducere sub influența alcoolului și 12 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 253 de permise de conducere, dintre care 48 pentru alcool și 102 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 132 de certificate de înmatriculare.
 
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
 
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.
 
Citește și: 

Razie a polițiștilor Secției 5 Poliție Rurală Cogealac în apropierea școlilor. Au fost aplicate amenzi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii