Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:11 14 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În perioada imediat următoare Guvernul României anunță cumpărarea de către Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, a operatorului Portului Giurgiulești din Republica Moldova

ro

14 Feb, 2026 10:37 193 Marime text
sursa foto: Facebook/Ciprian Serban
Guvernul României salută tranzacția în curs de finalizare de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru cumpărarea operatorului Portului Internațional Giurgiulești, firma ICS Danube Logistics, de către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

Potrivit unui comunicat al Guvernului României, BERD a semnat, la 31 decembrie 2025, Acordul de Cumpărare de Acțiuni pentru vânzarea a 100% din acțiunile sale deținute de ICS Danube Logistics, operatorul Portului Giurgiulești, către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța. Tranzacția a fost aprobată de acționarii Portului Constanța la 12 februarie 2026.


România își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea de lungă durată a Portului Internațional Giurgiulești

Prin această cumpărare, România, prin CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea de lungă durată a Portului Internațional Giurgiulești și consolidarea poziției acestuia în regiunea Mării Negre și a bazinului Dunării. Se au în vedere investiții importante, pe termen lung, pentru creșterea capacității portului, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii, precum pentru consolidarea importanței sale strategice în zonă.


Investiția va contribui, de asemenea, la dezvoltarea capacităților maritime și la consolidarea rolului Portului Constanța în regiunea Mării Negre, mai ales în actualul context geopolitic, cu obiectivul de a fi transformat într-un hub regional care să asigure interconectarea dintre Uniunea Europeană și regiunile învecinate.


Această tranzacție oferă pârghii suplimentare operatorilor din România și Republica Moldova


Totodată, această tranzacție oferă pârghii suplimentare operatorilor din România și Republica Moldova pentru sprijinirea procesului de reconstrucție viitoare a Ucrainei.

Tranzacția contribuie la consolidarea Parteneriatul strategic dintre România și Republica Moldova, stimulând  relațiile economice și comerciale dintre cele două state. În calitate de principal port al Republicii Moldova, Portul Internațional Giurgiulești gestionează peste 70% din importurile și exporturile realizate pe cale navigabilă, asigurând lanțurile de aprovizionare ale Republicii Moldova pentru multiple tipuri de mărfuri.

Portul Internațional Giurgiulești, situat la gurile Dunării, la doar câțiva kilometri de granița cu România și în apropierea graniței cu Ucraina, poate primi atât nave fluviale, cât și maritime. Infrastructura portuară include un terminal petrolier, două terminale de cereale, un terminal pentru alte mărfuri și un parc de afaceri.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a depus, pe 24 aprilie 2025, prima ofertă în cadrul licitației organizate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acționarul majoritar al ICS Danube Logistics.




Ce spune Ciprian Constantin Șerban- Ministrul Transporturilor și Infrastructurii
 
 
Portul Constanța va prelua Portul Internațional Liber Giurgiulești, în urma finalizării procesului inițiat de BERD pentru identificarea unui investitor strategic.

Este o decizie cu relevanță majoră pentru România și pentru întreaga regiune a Mării Negre.

Giurgiulești este singurul port maritim-fluvial al Republicii Moldova și un nod esențial la intersecția Dunării cu spațiul Mării Negre. Integrarea sa într-o viziune comună cu Portul Constanța consolidează coridorul logistic Dunăre–Marea Neagră și creează o platformă regională mai puternică pentru comerț, tranzit și investiții.

În contextul actual, marcat de reașezări geopolitice și de necesitatea diversificării rutelor comerciale, România își asumă un rol activ în dezvoltarea infrastructurii strategice din proximitatea sa. Această preluare contribuie la:

– creșterea capacității de operare în regiune

– eficientizarea fluxurilor comerciale către și dinspre Republica Moldova
– sprijinirea reconstrucției Ucrainei prin rute alternative sigure
– integrarea mai profundă a Republicii Moldova în rețeaua europeană de transport (TEN-T)

Portul Constanța a demonstrat în ultimii ani capacitatea de a gestiona volume record și de a implementa investiții majore în infrastructură, energie și digitalizare. Extinderea acestui model la Giurgiulești înseamnă investiții, modernizare și o dezvoltare predictibilă, în deplin respect față de legislația și suveranitatea Republicii Moldova.

Ministerul Transporturilor a susținut acest proiect printr-o abordare responsabilă, cu analize financiare riguroase, evaluări de risc actualizate și o viziune clară asupra impactului pe termen lung.

România nu urmărește doar o tranzacție
 
România consolidează un culoar strategic și își întărește poziția de pilon logistic la Marea Neagră.
Acesta este un proiect de infrastructură cu miză regională și europeană.

Continuăm investițiile și dezvoltarea.-Ciprian Constantin Șerban, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii

 

Citește și: 

România va cumpăra Portul Giurgiulești! Guvernul din Republica Moldova a avizat cererea CN APM Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii