Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Oradea Depistat la ieșirea din țară, spre Ungaria, cu peste 1 kilogram de droguri. Bărbatul a fost arestat preventiv

ro

14 Dec, 2023 14:43 851 Marime text


Sursa foto: DIICOT

 
  • La data de 12.12.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)– Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea  unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

În aceeași cauză a fost luată măsura controlului judiciar față de un al doilea inculpat pentru complicitate la săvârșirea aceleași infracțiuni.

„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că la data menționată anterior inculpații, aflați într-un autoturism,  au fost prinși în flagrant de către polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Borș II la ieșirea din țară, către Ungaria, unul dintre ei (pasager) având asupra sa cantitatea de peste 1 kilogram de substanță psihoactivă (2MMC)”, menționează DIICOT, într-un comunicat.


Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea.

În cursul zilei de 13.12.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului reținut, pentru o perioadă de 30 de zile, conform sursei citate.

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, specifică DIICOT.
 

 Citește și
Femeie din Constanța, reținută de polițiști pentru că a provocat două incendii
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii