Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:25 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Maramureș Veteran de război, sărbătorit la împlinirea a 104 ani

ro

03 Nov, 2023 19:09 956 Marime text
Sursa foto: Facebook





 
  • Kifa Fulop, din comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, care a participat la Al Doilea Război Mondial şi a împlinit 104 ani, a primit din partea Primăriei o diplomă de recunoaştere şi a fost vizitat acasă de reprezentanţii administraţiei locale, a anunţat primarul Alexa Fircan, conform Agerpres.

"Bătrâneţea este şi ea un cadou din partea vieţii. Deşi ne pierdem din putere şi devenim mai vulnerabili, reprezintă o bucurie să fim martori atâtor generaţii ce ne urmează şirul vieţii. În comuna noastră sunt puţine persoane care ajung să trăiască peste un secol. Cu atât mai mare mi-a fost bucuria pentru faptul că am putut fi alături de domnia sa în această zi. Bătrâneţe uşoară îi doresc!", a precizat, într-o postare publică, Alexa Fircan.

 
Conform edilului, în comună mai există două femei cu vârste înaintate, una de 96 de ani şi cealaltă de 97 de ani.

În comuna Poienile de sub Munte locuiesc peste 10.000 de persoane, majoritatea etnici ucraineni. 
 
 Citește și
Ceremonii militare dedicate Zilei Veteranilor de Război
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii