Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:40 11 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de azi, 10 iunie de la Constanța VIDEO. Schimbări majore din această noapte în trafic, în zona bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân

ro

10 Jun, 2025 11:33 803 Marime text
 

Începând de marți, 10 iunie 2025, șoferii din Constanța trebuie să se pregătească pentru schimbări importante în trafic, odată cu demararea lucrărilor de resistematizare a circulației pe bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân. Proiectul, aprobat de Primăria Constanța și avizat de Serviciul Rutier al IPJ Constanța, vizează fluidizarea traficului și creșterea numărului de locuri de parcare în una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.

În secțiuunea Galeria foto a matarialului puteți vedea imagini din zonă făcute azi, 10 iunie 2025, unde deocamdată nu sunt încă schimbări. 

Potrivit Primăriei Constanța, din această noapte, începe resistematizarea traficului rutier pe bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân.


UPDATE 

Potrivit imaginilor făcute în jurul orelor 13.00,Poliția Locală se află la fața locului, mașinile sunt ridicate pentru a fi relocate.





 

 Ce se schimbă concret

  • Transportul public, taxiurile și autospecialele vor circula de acum exclusiv pe strada Mircea cel Bătrân, nu pe bulevardul Tomis.
  • Locurile de parcare existente pe strada Mircea vor fi mutate pe bulevardul Tomis, pe partea stângă a carosabilului.
  • Strada Mircea cel Bătrân va avea trei benzi de circulație, pentru a elimina blocajele și a crește siguranța traficului.
  • Numărul locurilor de parcare din zonă se va dubla, un avantaj important pentru șoferi.


Restricții și recomandări

Începând cu 10 iunieparcarea pe strada Mircea cel Bătrân va fi interzisă, pentru ca echipele Confort Urban să poată marca și implementa noile reglementări.
Municipalitatea le solicită șoferilor să respecte noua semnalizare rutieră și să manifeste prudență sporită, pentru a evita blocajele și sancțiunile.
„Scopul acestei măsuri este fluidizarea traficului în centrul municipiului și crearea unui echilibru între nevoia de mobilitate și cea de parcare”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.


Zona afectată

Modificările vizează segmentul dintre strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia, o zonă intens circulată, unde șoferii se confruntau frecvent cu ambuteiaje și lipsa locurilor de parcare.



Redăm în integralitate comunicatul de presă pus la dispoziție de Primăria Constanța azi, 10 iunie 2025:


„Decizia de resistematizare a circulației pe bulevardul Tomis, pe sectorul delimitat de strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia și strada Mircea cel Bătrân, pe tronsonul delimitat de bulevardul Mamaia și strada Ion Rațiu, a fost luată pentru o mai bună gestionare a fluxurilor de trafic în zona centrală și pentru a elimina blocajele rutiere ce se formau pe strada Mircea cel Bătrân, provocate de autovehiculele care încercau să parcheze pe partea stângă a drumului.  În această noapte, se vor reloca locurile de pe parcare de pe strada Mircea cel Bătrân, motiv pentru care locuitorii din zonă sunt rugați să nu parcheze pe trotuar sau pe carosabil.

Proiectul prevede mutarea traseului mijloacelor de transport destinate transportului în comun /taxi /autospeciale de pe bulevardul Tomis pe strada Mircea cel Bătrân, precum și a locurilor de parcare de pe strada Mircea cel Bătrân pe bulevardul Tomis, pe partea stângă a drumului. Prin implementarea acestor măsuri de către angajații Confort Urban, se va asigura fluidizarea traficului rutier în zonă și evitarea producerii accidentelor rutiere. Conducătorii auto vor avea la dispoziție trei benzi de circulație pe strada Mircea cel Bătrân. De asemenea, numărul locurilor de parcare se va dubla. O nouă trecere de pietoni va fi amenajată pe strada Mircea cel Bătrân, în zona pavilionului pentru pensionari.

Proiectul de resistematizare a traficului rutier pe bulevardul Tomis, pe sectorul delimitat de strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia și strada Mircea cel Bătrân, pe tronsonul delimitat de bulevardul Mamaia și strada Ion Rațiu, a fost avizat de reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.”- se arată în comunicat. 





Citește și 
Reorganizare radicală Autobuzele și taxiurile, scoase de pe bulevardul Tomis și mutate pe strada Mircea cel Bătrân
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii