Ilie Bolojan, despre investițiile din PNRR- „În următoarele două săptămâni clarificăm proiectele care vor rămâne în program“
Ilie Bolojan, despre investițiile din PNRR- „În următoarele două săptămâni clarificăm proiectele care
19 Aug, 2025 13:01
ZIUA de Constanta
252
Marime text



Urmează printr-o altă ordonanţă,reglementarea pentru asigurarea fondurilor.
„În ceea ce priveşte primul punct, ordonanţa de urgenţă privind fondurile din PNRR, suntem în situaţia în care, prin această ordonanţă, clarificăm în următoarele două săptămâni proiectele care vor rămâne în program şi, după clarificarea tuturor aspectelor care ţin de aceste proiecte, printr-o altă ordonanţă care va fi publicată, vom reglementa asigurarea finanţărilor şi a fluxurilor financiare, în aşa fel încât cea mai mare parte a acestor proiecte care sunt începute atât prin autorităţile locale, dar şi prin ministere, să poată fi continuate şi până în a doua jumătate anului viitor să închidem aceste proiecte”, a spus Bolojan.
Bolojan a mai precizat că urgențe „sunt cele două proiecte de hotărâri de guvern care prevăd acordarea de ajutoare în urma calamităţilor, atât pe componenta de reabilitarea infrastructurii publice afectate în judeţul Maramureş, cât şi pe sprijinerea directă a familiilor a căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie, în judeţele Neamţ şi Suceava”, a mai spus premierul.
Citește și:
Întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu Procurorul General al României. Iată despre ce au discutat
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii