Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:31 29 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ilie Bolojan, declarații după incidentul în care o dronă s-a prăbușit peste blocul din Galați

ro

29 May, 2026 11:11 300 Marime text





După incidentul de azi noapte în care o dronă a căzut la Galați peste un bloc de locuințe, premierul interimar face declarații la Chișinău, unde se află într-o vizită .

Acesta spune că a solicitat NATO transmiterea de tehnică militară care să ne permită, pe de o parte, să detectăm dronele care zboară la joasă altitudine. Sistemele radar necesare urmează să fie achiziționate prin programul SAFE.

„Am solicitat transferul de sisteme antiaeriane, deoarece, pentru a le doborî, tehnica de care dispunem în momentul de față nu este suficientă și este disproporționată față de situația din teren.

„Lucrăm în aceste ore pe 3 planuri. Cel diplomatic, în primul rând, în așa fel încât să adoptăm sancțiuni față de diplomații ruși la București”, a declarat premierul interimar.

Al doilea plan invocat de premierul interimar vizează securizarea imediată a frontierelor estice ale României, în condițiile în care incidentul de la Galați a arătat limitele actuale ale capacității de detectare și reacție în fața dronelor care zboară la joasă altitudine.


„În al doilea rând,  este planul imediat legat de asigurarea siguranței la frontierele de este ale României. Am convenit cu MApN să facă toate demersurile sî facă transferul de capacități militare. Pentru a avea tehnică militară care să țină cont de ceea ce se întâmplă legat de noile tehnici”


În al treilea rând, este programul SAFE. România semnează toate contractele pentru furnizarea în anii următori a tuturor capacităților de apărare solicitate de armata României, de aprox 10 miliarde de euro care să asigure dotarea armatei în anii următori.”, a precizat Ilie Bolojan.




 

Ti-a placut articolul?

Comentarii