Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU 1.472 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore. Unde au avut loc cele mai multe intervenții

ro

27 Sep, 2022 10:04 853 Marime text
Pompieri. Foto: Facebook/IGSUStingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.472 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (26.09.2022).

Potrivit unui comunicat al IGSU, la nivel național, 1.217 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (264 cazuri), urmată de județele Timiș (70 cazuri), Cluj (52 cazuri), Hunedoara (51 cazuri) și Mureș (50 cazuri).

În afara acestor situații, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 67 de incendii, precum și în alte 185 de intervenții în sprijinul comunităților.

O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 5 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme. În urma acestor evenimente, 1 persoană și-a pierdut viața în județul Sibiu.

Totodată, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate pompierii militari au salvat 16 persoane aflate în dificultate.

De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice, în județele Argeș (1), Buzău (1) și Harghita (6).

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

❗O intervenție care a presupus atenție sporită din partea salvatorilor a avut loc ieri, în județul Caraș-Severin, DN 58, între localitățile Soceni și Ezeriș, unde echipajele operative au intervenit pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier, în care un autoturism s-a răsturnat. În urma impactului au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată. Echipajul de prim ajutor a evaluat și asistat medical toate victimele implicate în evenimentul rutier, ulterior acestea au fost transportate la spital.

❗O misiune complexă a echipajelor operative din județul Giurgiu a avut loc ieri, pe raza localității Prundu, unde colegii noștrii au fost solicitate să intervină la un accident rutier produs între două autovehicule. Ajunși la locul solicitării, salvatorii au constatat că în urma evenimentului rutier au rezultat cinci victime. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical la fața locului și au transportat la o unitate spitalicească toate cele cinci persoane, care necesitau investigații medicale de specialitate.

„Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 185 de pompieri salvatori cu 177 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro“ - au mai precizta reprezentanții IGSU. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii