Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:04 31 03 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Holiday D'Sign Consult SRL va elabora documentaţia tehnico-economică privind reabilitarea, modernizarea şi dotarea a două unităţi şcolare din Constanţa (documente)

ro

12 Feb, 2020 00:00 421 Marime text

Municipiul Constanţa a atribuit societăţii Holiday D'Sign Consult SRL două contracte privind elaborarea documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de investiţii privind reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida“ şi a Şcolii Gimnaziale nr. 17 „Ion Minulescu“.
 
Astfel, contractul „Serviciul de Elaborare documentaţie tehnico-economică aferentă obiectivului de investiţii «Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului Tehnologic Dimitrie Leonida, Constanţa» (PT, PAC, DDE, CS, altele: DTOE, documentaţii pentru obţinerea avizelor, asistenţa tehnică din partea proiectantului)“ are o valoare de 100.460 lei.  Serviciul solicitat constă în elaborarea documentaţiei tehnico-economice (proiect tehnic, proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, documentaţie pentru obţinerea avizelor/ acordurilor, documentaţie tehnică pentru organizarea execuţiei lucrărilor, detalii de execuţie, caiete de sarcini, inclusiv asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul executării lucrărilor), aferentă obiectivului de investiţii “Reabilitarea, modernizarea si dotarea Liceului Tehnologic Dimitrie Leonida, Constanta“.
 
Contractul „Serviciul de elaborare documentaţie tehnico-economică aferentă proiectului «Creşterea eficienţei energetice a imobilului Şcoala Gimnazială nr. 17 Ion Minulescu, Constanţa» (PT, DTAC, avize, altele: DTOE, CS, DDE, inclusiv asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul executării lucrărilor)“ are o valoare de atribuire de 141.010 lei.
 

Holiday D'sign Consult SRL, în datele Registrului Comerţului  

 
Înfiinţată în anul 2006, firma are sediul social în municipiul Ploieşti. Capitalul social subscris, de 250 de lei, integral vărsat, este compus din 25 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Dinu Florin Marius, cu 80% din capitalul social, şi Dinu Adrian, cu 20% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii firmei, care se ocupă de activităţi de arhitectură.
 
În anul fiscal 2015, firma cu zero salariaţi a avut o cifră de afaceri de 50.239 de lei şi un profit de 8.323 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu zero salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 358.900 de lei şi un profit de 203.964 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: zero salariaţi, cifră de afaceri de 303.877 de lei şi un profit de 60.672 de lei.
 
Holiday D'Sign Consult SRL a mai câştigat contractul „Serviciul de elaborare documentaţie tehnico-economică aferentă obiectivului de investiţii «Creşterea eficienţei energetice a imobilului Liceul Teoretic Ovidius Constanţa» (PT, DTAC)“, dar şi de elaborarea documentaţiei  tehnico-economice aferente unui număr de 5 obiective de investiţii (5 loturi) din municipiul Constanţa, etapa a II-a. Este vorba despre Şcoala Gimnazială nr. 43 „Ferdinand“, Şcoala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brâncoveanu“, Şcoala Gimnazială nr. 14 Palazu Mare, Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, Şcoala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţurile de atribuire a licitaţiilor la care facem referire.
 
Citeşte şi:
 
Un nou contract pentru Holiday D'sign Consult SRL. Grădiniţa cu program prelungit „Amicii” va fi modernizată

Cine va elabora documentaţia tehnico-economică privind creşterea eficienţei energetice a Liceului Teoretic „Ovidius“ (document)

Fără salariaţi în 2017, Holiday D'Sign Consult SRL va elabora documentaţia tehnică necesară reabilitării a cinci şcoli din Constanţa (galerie foto + document)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii