Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:08 09 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hartmann Packaging A/S intenționează să preia Dentas România SRL! Consiliul Concurenței analizează tranzacția

ro

13 Aug, 2025 14:52 394 Marime text
Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Hartmann Packaging A/S intenționează să preia Dentas România SRL.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței, Dentas România SRL produce și comercializează ambalaje din fibră turnată atât pentru ouă, cât și pentru alte produse (fructe și legume), suporturi pentru pahare, ambalaje industriale.

Hartmann Packaging A/S din Danemarca este un producător de ambalaje de protecție, și anume ambalaje din fibră turnată (celuloză turnată/modelată) și de echipamente pentru producerea ambalajelor din fibră turnată.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurență prin e-mail la adresa  <mailto:bunuri.consum@consiliulconcurentei> bunuri.consum@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 25, în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.

Despre Dentas România SRL

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 13 august 2025, firma a fost înființată în anul 2003, are sediul social în Tărtășești județul Dâmbovița.

În anul 2024, Dentas România SRL a înregistrat pierdere de 2.738.682 o cifră de afaceri de 104.172.905 de lei și 186 de angajați.


Unic aasociat este Dentas Kagit Sanaayi SA, iar administrator sunt Cafer Sadik Abalioglu, Ismet Abalioglu, Mehmet Ali Abalioglu, Oguz Abalioglu și Ozharat Beril Abalioglu, toți cu cetățenie turcă.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.


Citește și: 

Inspecții ale Consiliului Concurenței la o serie de firme privind posibile practici anticoncurențiale
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii