Guvernul suspendă contractele și investițiile din PNRR Măsuri drastice pentru evitarea colapsului bugetar (DOCUMENT)
Guvernul suspendă contractele și investițiile din PNRR: Măsuri drastice pentru evitarea colapsului bugetar


Guvernul României a publicat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care blochează temporar atribuirea și derularea contractelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și a unor programe naționale de investiții. Măsura este justificată prin „riscul fiscal sistemic, iminent și de o gravitate excepțională”, generat de supracontractarea masivă și lipsa de corelare cu realitățile bugetare.
Suspendarea contractelor și a achizițiilor publice
Potrivit proiectului, începând de la intrarea în vigoare a ordonanței:
-
se suspendă încheierea sau emiterea contractelor de finanțare din PNRR de către ministere, agenții de implementare și autorități locale;
-
se oprește atribuirea de noi contracte de servicii și lucrări în cadrul PNRR;
-
se dispun denunțări unilaterale pentru contractele în care nu au fost lansate proceduri de achiziție sau nu a fost comunicat rezultatul licitației.
Singurele excepții vor putea fi aprobate de Guvern, prin memorandumuri justificate și avizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și Ministerul Finanțelor.
Investițiile cu progres redus, puse sub semnul întrebării
Documentul introduce și criterii pentru continuarea sau suspendarea proiectelor în funcție de gradul de execuție:
-
investițiile aflate sub 30% progres fizic vor continua doar cu aprobare specială a Guvernului;
-
cele cu un progres de peste 30% pot fi derulate numai dacă pot fi finalizate până la 31 august 2026, termenul-limită pentru PNRR stabilit de Comisia Europeană.
Blocaj și pentru programele naționale de investiții
Pe lângă PNRR, ordonanța afectează și alte surse de finanțare:
-
în 2025 nu se vor mai semna contracte noi în cadrul PNDL I și II, Programului „Anghel Saligny” și Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social;
-
Compania Națională de Investiții (CNI) nu va mai putea atribui lucrări noi din fonduri publice;
-
Administrația Fondului pentru Mediu își suspendă toate programele de finanțare până la finalul anului, cu excepția unui program pentru persoane fizice privind achiziția de vehicule nepoluante și a unui proiect de protecție a faunei sălbatice.
Guvernul invocă riscul de criză fiscală
Executivul arată că România a acumulat un portofoliu de angajamente financiare care depășește capacitatea bugetului național, iar continuarea contractărilor ar putea duce la „consecințe macroeconomice severe”, inclusiv creșterea deficitului și riscul de blocaj financiar.
Prim-ministrul Ilie-Gavril Bolojan a semnat proiectul de ordonanță, care urmează să fie discutat și adoptat în ședința de Guvern.
Implicații majore pentru România
Măsura, fără precedent în gestionarea fondurilor europene, ar putea avea consecințe semnificative: întârzierea proiectelor de infrastructură, risc de pierdere a unor fonduri europene și blocaje la nivel local, unde multe autorități mizau pe finanțările din PNRR sau programele naționale pentru lucrări în derulare.
Totodată, România se află în plin proces de renegociere a PNRR cu Comisia Europeană, iar suspendarea contractelor va rămâne în vigoare până la aprobarea versiunii revizuite a planului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp