Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:45 13 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul majorează bugetul pentru Sala Polivalentă din Tulcea la 193 de milioane de lei

ro

13 Nov, 2025 20:18 136 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Tulcea




 
  • Astăzi, 13 noiembrie 2025, Guvernul României s-a întrunit în ședință, în cadrul căreia au fost adoptate mai multe acte normative. 

Între acestea, se află și proiectul prin care Guvernul a aprobat majorarea bugetului pentru realizatea obiectivului Sala Polivalentă din Tulcea.

Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire Sală Polivalentă, municipiul Tulcea”.

Potrivit documentului, valoarea totală a proiectului crește de la 119 milioane de lei la 193 de milioane de lei, ca urmare a modificărilor legislative, economice și tehnice apărute în timpul derulării lucrărilor.

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării au precizat că stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 85%, urmând ca în perioada următoare să fie finalizate lucrările interioare, exterioare, instalațiile și dotările.

Proiectul este realizat sub coordonarea Companiei Naționale de Investiții (CNI), în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea.


Despre Sala Polivaentă Tulcea

Sala Polivalentă din Tulcea este proiectată ca o clădire multifuncțională modernă, destinată în principal activităților sportive, dar și evenimentelor culturale, comerciale și educaționale.

Clădirea va dispune de tribune fixe și retractabile, un teren central de 28 x 50 m, conform standardelor Federației Internaționale de Handbal, vestiare pentru sportivi și oficiali, spații pentru presă (cabine, sală de conferințe, masă a presei), precum și o sală de antrenament suplimentară.

De asemenea, proiectul prevede o parcare subterană cu 78 de locuri.


Suprafața totală desfășurată este de 15.125 mp, iar regimul de înălțime al clădirii este S+P+M+1E.

Lucrările au început în aprilie 2020, în baza Hotărârii Guvernului nr. 562/2019, iar autorizația de construire a fost emisă de Primăria Municipiului Tulcea în ianuarie 2022.


Citește și
Lucrările la Sala Polivalentă Tulcea se apropie de final




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii