Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul a votat. Cei care au în gazdă refugiați din Ucraina nu mai primesc bani de la stat

ro

14 Apr, 2023 09:43 7370 Marime text
Regulile actuale privind asigurarea cazării refugiaților din Ucraina, conținute de OUG 15/2022, urmează să se modifice, potrivit proiectului de ordonanță care a trecut de votul Guvernului și trebuie publicat în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica, astfel încât chiar aceștia să primească banii de la stat, nu cei ce-i găzduiesc, cum se procedează în prezent.

Proiectul a fost adoptat de Guvern într-o variantă modificată, propunerea inițială stabilind și cuantumul sumei forfetare, care acum nu se mai regăsește în document: 2.000 lei/ lună.

Concret, proiectul de OUG prevede că “familiile şi persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, beneficiază începând cu data de 1 mai 2023, pentru o singură perioadă de maximum 4 luni consecutive, de o sumă forfetară lunară, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare și hrană”. Ce este drept, valoarea sumei forfetare a dispărut din lege. Decizia despre care se vorbește în document este, de fapt, Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare.

Cuantumul banilor

Guvernul a plătit în ultimul an 750 de milioane de lei unor persoane fizice și firme care au cazat cetățeni ucraineni, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Suma este una foarte mare și a ajuns, în proporție de circa 90%, în buzunarele unor persoane fizice din România, care nu au obligații fiscale pentru banii încasați.

La Constanța, până la data de 31 decembrie, a fost alocată o sumă de 124.643.035,00 lei  în vederea efectuării plăților către autoritățile administrației publice centrale sau locale, operatorii economici publici sau privați, pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

La nivelul județului Constanța, au fost alocate sume ca 102.706.680,00 pentru persoane fizice și 21.936.355,00 pentru persoane juridice. 

Facem precizarea că județul Constanța se află pe locul 2 în topul sumelor alocate, după București. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii