Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:44 15 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul a aprobat recunoaşterea reciprocă între România şi SUA ale perioadelor de muncă şi a dreptului la pensie

ro

13 Jun, 2024 16:21 562 Marime text
Foto: Facebook
Executivul a aprobat modalitatea de aplicare a Acordului în domeniul securității sociale încheiat cu Statele Unite ale Americii, document care reglementează recunoașterea reciprocă a perioadelor de asigurare și a dreptului la pensie în cele două țări.

Potrivit Ministerului Muncii, acordul în domeniul securităţii sociale și aranjamentul administrativ se aplică persoanelor care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar și celor ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea.

Pentru România, Acordul se aplică legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum și legilor care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat, în funcție de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu.

Un alt aspect important se referă la exportul pensiilor, respectiv la facilitarea mobilității pensionarilor din cele două state pe teritoriul celuilalt stat și a menținerii accesului lor la drepturile de pensie aflate în plată.

În ceea ce privește lucrătorii detașați, aceștia vor fi reciproc exceptați de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului unde sunt detașați.

Aranjamentul administrativ și Acordul vor intra în vigoare la aceeași dată, respectiv în prima zi a celei de-a patra luni de la data ultimei note prin care statele își notifică reciproc, prin canale diplomatice, îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare, şi vor avea aceeași perioadă de valabilitate.

Citește și: 

Guvernul a aprobat reorganizarea Ministerului Finanţelor, ANAF, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii