Guvernul a aprobat modificările privind etichetarea băuturilor spirtoase
Guvernul a aprobat modificările privind etichetarea băuturilor spirtoase
09 Oct, 2025 14:47
ZIUA de Constanta
240
Marime text



Azi, 09 octombrie, a fost adoptată HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 537/2022 privind stabilirea cadrului instituțional şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/787 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea şi etichetarea altor produse alimentare, protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic şi a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008
Hotărârea stabilește autoritățile competente pentru înregistrarea indicațiilor geografice (IG) ale băuturilor spirtoase, pentru etichetare, utilizarea logourilor național/european, verificarea conformității și aplicarea Regulamentului (UE) 2019/787, modificat prin Regulamentul (UE) 2024/1143.
Astfel, ANPC are rolul de a supraveghea utilizarea denumirilor și logourilor naționale/europene în piață, iarMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) acționează ca autoritate centrală responsabilă de procedurile de examinare a cererilor de indicații geografice, modificarea sau anularea acestora, notificarea introducerii pe piață și transmiterea cererilor către Comisia Europeană. De asemenea, MADR aprobă procedurile prin ordin de ministru, recunoaște grupurile de producători, gestionează notificările și listele de operatori și informează ANPC, precum și notifică Comisia Europeană pentru înregistrarea internațională a indicațiilor geografice prin intermediul WIPO (Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală).
Hotărâre prevede că OSIM este responsabil pentru aplicarea prevederilor privind protecția proprietății industriale, iar Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în InformaticăBucurești (ICI București) gestionează cazurile privind numele de domeniu „.ro” pentru protecția IG online.
Verificarea conformității băuturilor spirtoase cu caietul de sarcini este realizată de organismele delegate, costurile fiind suportate de operatorii controlați. Totodată, hotărârea introduce anexa care conține reprezentarea grafică și descrierea logoului național.
Hotărârea modifică și introduce o serie de definiții după cum urmează:
- Grup de producători – reprezintă o asociație, persoană fizică/juridică sau autoritate ce solicită protecția IG.
- Logo național –reprezintă simbolul aplicat pe băuturi spirtoase protejate și înregistrate în Registrul Național al Indicațiilor Geografice pentru Băuturi Spirtoase (RNIG-BS).
- organism delegat - înseamnă entitatea care certifică conformitatea, recunoscută de MADR
- procedura de opoziție - permite depunerea de opoziții la cererile de înregistrare în termen de 30 de zile pe site-ul MADR.
Toate procedurile prevăzute de hotărâre, inclusiv înregistrarea, modificarea, anularea, notificările, listarea operatorilor și procedura de opoziție, se aprobă prin ordin de ministru.
Cererile depuse anterior intrării în vigoare a hotărârii se soluționează conform legislației aplicabile la momentul depunerii
În 90 de zile, MADR trebuie să emită ordinele de punere în aplicare. Hotărârea intră în vigoare la 30 de zile de la publicare.
Citește și:
Guvernul adoptă OUGSe permite UAT‑urilor să garanteze împrumuturile operatorilor de termoficare pentru sezonul rece
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii