Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:12 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grup infracțional organizat, specializat în trafic de persoane, de minori şi proxenetism, destructurat de procurori (galerie foto)

ro

21 Feb, 2020 14:59 1362 Marime text

La data de 20.02.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciului Teritorial Galaţi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore a inculpaților A.C.I, A.V. și A.M.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, pe raza județului Galați, a fost constituit un grup infracţional organizat în cadrul căruia membrii au avut atribuţii bine stabilite şi au acţionat în mod coordonat în vederea racolării, transportării și adăpostirii unui număr șase victime(4 majore și 2 minore) pe care le-au exploatat prin determinarea practicării prostituţiei atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul Spaniei.

De asemenea s-a stabilit că membrii iniţiali ai grupului infracţional organizat, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, au înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul României sau Spaniei și de către concubinele acestora.

La data de 20.02.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciului Teritorial Galaţi împreună cu ofițeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat un număr de şase percheziţii domiciliare cu ocazia cărora au fost identificate şi ridicate atât bunuri care servesc la întregirea probatoriului administrat în cauză (telefoane mobile, cartele telefonice, formulare de transfer monetar, etc), bunuri care au fost utilizate la comiterea infracţiunilor cât şi bunuri care au fost achiziţionate cu sume provenite din activităţile infracţionale (două autovehicule de lux în valoare de aproximativ 170 de mii de euro, trei imobile, suma de 50.000 euro cash).

Concomitent, în cadrul cooperării judiciare internaţionale, lucrătorii din cadrul Corpului Naţional de Poliţie au efectuat, pe teritoriul Spaniei, o percheziţie domiciliară, fiind vizat un membru al grupării infracţionale.

În cursul zilei de astăzi, cei trei inculpați vor fi prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO București, lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Galaţi și specialiștilor din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii