Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:50 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anchetă la Galați Familia unei tinere de 21 de ani acuză că aceasta a murit din cauza unui diagnostic greșit

ro

15 Nov, 2021 16:46 2539 Marime text
  • O tânăra de doar 21 de ani a decedat în secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă Galaţi în urma unei infecţii generalizate.
 
Diagnosticul inițial pus de medici fusese lombosciatică.
 
În data de 28 octombrie 2021, tinerei i s-a făcut rău. Din acea zi a început calvarul.
 
Declarația mamei:
 

„A ajuns la spital. Am stat şase ore până să i se pună un diagnostic, un diagnostic greşit, lombosciatică. I s-a pus diagnosticul de lombosciatică fără ca medicul să se apropie de ea. Fata i-a spus că o doare spatele şi asta a fost tot. Ne-a trimis acasă cu tratament pentru lombosciatică. Durerile însă nu au încetat, aşa că, sâmbătă dimineaţă, pe 30 octombrie, am venit noi cu ea la spital, la Urgenţe. Doamnele de acolo mi-au spus: A, pentru o durere de spate veniţi iar? Doctorul care a fost chemat i-a pus acelaşi diagnostic, dar tot de la distanţă. I-a dat şi alte medicamente, plus o trimitere la RMN, pentru că dânsul nu se uită la fată fără RMN. Investigaţie pe care eu, sâmbătă, nu am avut unde să o fac, pentru că era sâmbătă.
 
Duminică dimineaţă, când a mers la baie, fata a descoperit că are o umflătură în zona anusului, un abces perianal. Am fost iar la spital cu salvarea, unde tot lombosciatică i-au spus că are, asta până când i-am arătat doamnei doctor poza cu abcesul. Atunci, s-au schimbat la 180 de grade şi au spus: chemaţi repede chirurgul, pentru că fata asta are acces şi o să moară. Acestea au fost cuvintele doamnei doctor. L-au chemat pe domnul doctor chirurg  care, după părerea mea, nu s-a purtat foarte profesionist cu ea. Mi-a spus că fata se alintă, deşi ea trecea prin nişte dureri groaznice de câteva zile. M-a şi dat afară din încăperea în care o consulta. Pentru că o durea tare, fata nu a putut să stea la consult. Doctorul s-a supărat atunci şi a aruncat mănuşile. I-am spus să-i dea măcar un calmant, ca să poată suportă durerea. Atunci medicul a început să ţipe la mine şi mi-a spus să mă uit în spatele spitalului, pentru că sunt o groază de cazuri de COVID-19, ce-mi trebuie mie calmante, anestezist, că să vorbesc cu Raed Arafat să ne angajeze oameni. Apoi, i-a spus fetei: dacă nu te operez, o să mori. Ea, când a auzit aşa ceva, s-a speriat, a căzut pe o băncuţă de lângă ea, s-a învineţit la gură şi-mi spunea: Mami, mami, nu mă lăsă!. Atunci, eu am luat-o acasă, pentru că mi-a fost milă de ea şi pentru că nu a vrut să mai rămână. În aceeaşi zi, la ora 16.00, m-am întors iarăşi la spital cu ea, pentru că vomita şi făcea temperatură 39.
 
La ora 11.00 dimineaţă îi făcuseră şi analize şi un test RT-PCR. Rezultatele testului au venit abia la ora 21.00, pentru că cei de la laborator l-au băgat în lucru tocmai la ora 19.00. A trebuit să mai stăm astfel pe holurile de la Urgenţe Chirurgie, pe un pat, fără lenjerie, fără nimic, pentru a aştepta rezultatele testului. În tot timpul acesta fata mea avea frisoane, am cerut o pătură să o învelesc, dar ei nu au venit să-mi aducă nimic. M-am dezbrăcat şi am pus hainele mele peste ea, m-am aşezat eu peste ea că să o încălzesc şi i-am cerut soţului să aducă o pătură de la maşină că să o încălzim. Le-am cerut doamnelor asistente care erau pe tură să-mi aducă un termometru, dar nu mi-au mai adus, iar ca să nu le mai deranjez au tras un paravan, ca să nu le mai văd. Au intervenit şi oamenii care erau acolo că să ne ajute cu ceva, pentru că era doar o copilă.
 
A venit doamna doctor Şandru, căreia i s-a făcut milă de noi şi i-a administrat o perfuzie, dar târziu, pe la ora 18.00-19.00. Nu i-a dat însă nimeni niciun calmant. După ce au venit şi au preluat-o, au băgat-o în sala de operaţie, iar de acolo nu mai ştiu nimic.
 
Luni dimineaţă, m-au sunat de la spital disperaţi, să-mi spună că fata mea este în stare critică, că nu se ştie dacă va scăpa cu viaţă. Acestea au fost cuvintele lor. Mi-au mai spus că au nevoie de acordul meu pentru a-i face o altă operaţie, abdominală. Le-am spus că da, au operat-o, iar acum două săptămâni, pe vremea asta, au zis că a ieşit din operaţie, dar starea ei este foarte, dar foarte gravă, şi că nu se ştie dacă rezistă.
 


Diagnosticul oficial a fost cel de abces perianal, dar doctorul care a operat-o ne-a spus că nici în ziua de astăzi nu se ştie cu exactitate care a fost diagnosticul fetei mele. Am cerut de foarte multe ori şi transferul la alt spital, dar au spus că este netransportabilă. Am stat şi am aşteptat, nu am putut face nimic altceva, iar fata mea, din păcate, a murit. Pe fetiţa mea nu o mai poate aduce nimic înapoi. Avea 21 de ani, a declarat mama tinerei pentru Monitorul de Galati.

 
 
Reprezentanţii spitalului vor demara o anchetă după ce mama tinerei decedate a făcut plângere.

Declarația purtătorului de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Violeta Şapira:
 

„Pacienta a fost internată în spitalul nostru unde a beneficiat de toate îngrijirile medicale şi investigaţiile necesare, îngrijiri care au fost adaptate în permanenţă la modificările clinico-biologice şi imagistice apărute pe durata spitalizării . Din păcate evoluţia a fost nefavorabilă. Pe toată durata internării s-a ţinut legătură cu mama pacientei şi în momentul de faţă ne pare nespus de rău de pierderea suferită. Sesizarea care a fost depusă în cursul dimineţii urmează a fi analizat, rezultatul urmând să fie trasmis mamei pacientei.“

Sursă foto: Pixabay
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii