FOTO Tone de produse lactate, retrase de la comercializare în urma unor controale ANPC
FOTO: Tone de produse lactate, retrase de la comercializare în urma unor controale ANPC


Potrivit ANPC, acțiunile au vizat 670 operatori economici, 500 dintre aceștia înregistrând diferite nereguli. Totodată au fost verificate aproximativ 30 tone de lapte și produse lactate, la peste 6 tone dintre acestea constatându-se deficiențe.
Pentru abaterile de la legislația specifică, au fost aplicate următoarele sancțiuni:
- 201 avertismente
- 482 amenzi contravenţionale în cuantum circa 2,6 milioane lei
- oprirea definitivă de la comercializare a peste 2 tone de produse lactate în valoare de circa 75.000 lei
- oprirea temporară de la comercializare a aproximativ 1,5 tone de produse lactate, pentru deficiențe de etichetare.
„Atunci când vorbim despre produse perisabile precum laptele și lactatele, toleranța față de nerespectarea regulilor este zero. Nu vom ezita să aplicăm măsuri ferme și sancțiuni drastice ori de câte ori vom identifica abateri. Operatorii economici trebuie să înțeleagă că orice neglijență poate pune în pericol sănătatea consumatorilor. ANPC va intensifica acțiunile de control, iar cei care nu respectă legea vor suporta consecințele.” — Sebastian Hotca, Președinte interimar ANPC
Principalele nereguli constatate:
- comercializarea laptelui de consum şi a produselor lactate în afara datei durabilităţii minimale, respectiv, a datei limită de consum stabilite de producători (84% dintre judeţe)
- comercializarea unor produse lactate cu modificări organoleptice de aspect și culoare, cu urme evidente de alterare
- comercializare laptelui și a unor produse lactate cu ambalaj deteriorat
- comercializarea produselor lactate în spații comune cu produse cu adaos de alte tipuri de grăsimi/proteine, altele decât cele de origine lactată, fapt ce induce în eroare consumatorul privind natura produselor
- lipsa unei informări corecte, complete și precise a consumatorilor, care să permită alegerea raţională, în conformitate cu nevoile lor
- folosirea unor condiții necorespunzătoare de depozitare și păstrare a produselor, care pot determina apariția riscului de contaminare a produselor
- nerespectarea regimului de temperatură indicată de producător, pentru păstrarea produselor (comercializarea acestora la temperaturi de peste 10°C, comparativ cu cea recomandată de producător, respectiv 2-8 °C)
- lipsa informațiilor obligatorii referitoare la produsele lactate vrac, comercializate în piețele agroalimentare (procent de grăsime, data fabricației, data durabilității minimale, condiții de păstrare etc.)
- lipsa afișării substanțelor cu potențial alergen pe care le pot conține produsele lactate.
RECOMANDĂRI PENTRU CONSUMATORI:
- Acordați o atenţie deosebită, atunci când cumpărați lapte și produse din lapte, asupra modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care ambalajul acestora este bombat, rezultă că a început procesul de fermentare şi produsul nu mai este propriu consumului uman.
- Acordați atenţie deosebită condițiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere, cât și la domiciliu; verificaţi dacă laptele şi produsele lactate sunt păstrate la temperatura indicată de producător; refuzaţi să achiziţionaţi produse care au fost expuse la comercializare la alte temperaturi decât cele indicate de producător.
- Solicitați vânzătorului, în cazul în care magazinul nu are asigurat sistemul de autoservire, să vă arate eticheta produsului pentru a-i analiza compoziţia şi, mai ales, valabilitatea datei durabilităţii minimale.
- Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare.
- Când doriţi să cumpărati lapte şi produse din lapte, solicitaţi informaţii suplimentare vânzătorilor cu privire la natura produselor pe care doriţi să le cumpăraţi, întrucât există cazuri în care comercianţii expun la vânzare, în acelaşi spaţiu înlocuitori de produse lactate alături de produse lactate; în condiţiile în care modul de prezentare (formă de calup, dimensiuni, aspect, culoare) şi chiar de etichetare sunt asemănătoare, diferenţierea este îngreunată, motiv pentru care este absolut necesar să solicitaţi informaţii suplimentare din partea personalului cu atribuţii de vânzare din cadrul magazinelor. Vă informăm că, în cazul înlocuitorilor de produse lactate, grăsimile lactate au fost înlocuite parţial sau total cu grăsimi de altă origine decât cea lactată.
- Refuzați produsele care prezintă data durabilității minimale/data limită de consum modificată sau depăşită.
- La cumpărarea produselor alimentare şi, implicit a laptelui si produselor din lapte, solicitați şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.
- Nu cumpăraţi lapte şi produse din lapte din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibara bon de casă cu care să justificati tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionati un produs neconform sau chiar nesigur care vă poate afecta sănătatea.
Atenție de unde cumpărați apă minerală și de izvor! Ce au descoperit comisarii ANPC în urma unui control de amploare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp