Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:53 16 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO. Seniorii din Constanța se bucură de condiții mai bune în pavilioanele dedicate lor

ro

16 Dec, 2025 14:04 217 Marime text
În luna decembrie a acestui an, Primăria Constanța, prin Confort Urban, a început lucrările de reparații a acoperișurilor pavilioanelor destinate persoanelor vârstnice din oraș.
 
Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, la aceste pavilioane nu s-au efectuat lucrări de reparații ale acoperișurilor de mai bine de 18 ani, deteriorările fiind vizibile, mai ales în timpul precipitațiilor. În urma evaluării tehnice, s-a stabilit necesitateareabilitării prin înlocuirea șindrilei bituminoase. La acest moment, lucrările de la pavilionul situat în incinta parcului de la Gară s-au finalizat, astfel încât seniorii se pot bucura de cele mai bune condiții.

Urmează să intre în reabilitareși pavilionul situat în piațeta Badea Cârțan, intervențiile vor continua și în celelalte locații.Lucrările se vor desfășura etapizat, pentru ca seniorii să poată beneficia de continuitatea serviciilor în cadrul celorlalte pavilioane.

Pavilioanele reprezintă un punct important pentru seniori. Zeci de vârstnici le trec zilnic pragul pentru socializare, relaxare și pentru posibilitatea de a desfășura o mulțime de activități recreative- a mai transmis sursa citată. 

 
 Sursa foto: Primăria Constanța 



Citește și:


Peste 200 de seniori vor primi marți sume de bani din partea Primăriei Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii