FOTO Primarul Vergil Chițac - „În această perioadă se împlinesc 40 de ani de la momentul când deschideam pentru prima oară noul an universitar“
FOTO: Primarul Vergil Chițac - „În această perioadă se împlinesc 40 de ani de la momentul când deschideam
205
Marime text
Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac a transmis că a definitivat cel mai amplu program de reabilitrte școli, cu 20 de unități complet modernizate și dotate. De asemenea a precizat că în calitate de primar vrea să le transmită tuturor elevilor, părinților și profesorilor constănțeni că în acest an (și în anii ce vor veni) în educație, va fi din ce în ce mai bine.
PRECIZĂRI:Întâmplarea face că în această perioadă se împlinesc 40 de ani de la momentul când deschideam pentru prima oară ”noul an universitar”, atunci ca tânăr asistent inginer la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.
Chiar dacă lumea s-a schimbat cu o viteză incredibilă, unele lucruri au rămas la fel, cum ar fi suma de emoții cu care părinții și elevii pornesc la drum în fiecare an sau vocația profesorilor, dublată de curajul de a rămâne la catedră, să recunoaștem, în condiții dificile.
Deschiderea anului școlar o percepi diferit, în funcție de care parte a catedrei te afli, dar numitorul comun rămâne întotdeauna încrederea că anul acesta va fi mai bine.
În calitate de primar vreau să le transmit tuturor elevilor, părinților și profesorilor constănțeni că în acest an (și în anii de au să vină) în educație, va fi din ce în ce mai bine. Numai anul acesta am definitivat cel mai amplu program de reabilitrte școli, cu 20 de unități complet modernizate și dotate (la care se adaugă 18 în anii anteriori) pentru că avem încredere ca această investiție se va întoarce sub formă de șanse și performanță pentru elevii noștri. De aceea, cu încredere, continuăm!“ - transmite primarul Vergil Chițac
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: Vergil Chitac
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


