Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:00 16 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO. Premieră în educație CCD Constanța și Școala Gimnazială nr. 30 au instruit zeci de bibliotecari și profesori pentru a deveni editori Wikipedia

ro

16 May, 2026 13:17 170 Marime text
Sursă foto: CCD
Casa Corpului Didactic Constanța, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” Constanța, a organizat ieri, 15 mai 2026, o activitate de formare dedicată bibliotecarilor și profesorilor interesați de contribuția la dezvoltarea resurselor educaționale deschise.

Inițiativa atelierului i-a aparținut bibliotecarei Anca Moșoiu, care a propus un demers practic prin care bibliotecarii din Constanța să învețe cum pot deveni colaboratori ai Wikipedia, în cadrul campaniei internaționale #1LIB1REF – One Librarian, One Reference.

Campania îi invită pe bibliotecari să adauge cel puțin o referință de încredere pe Wikipedia, contribuind astfel la creșterea calității informațiilor disponibile publicului larg.

La activitate au participat aproximativ 20 de bibliotecari, coordonați de documentaristul CCD Constanța, Flavia-Alexandra Petrov, și profesori interesați să descopere modul în care experiența lor profesională poate fi pusă în slujba comunității.

Atelierul a avut un pronunțat caracter aplicativ, participanții fiind ghidați în pașii necesari pentru identificarea articolelor care au nevoie de surse, introducerea unei referințe corecte, completarea notelor și utilizarea bibliografiei sau a legăturilor externe.


Un accent important a fost pus pe regulile de redactare corectă pentru Wikipedia: respectarea neutralității, obiectivității, evitarea plagiatului, formularea clară a informațiilor și citarea riguroasă a surselor. Participanții au aflat, de asemenea, cum pot identifica paginile care necesită susținere documentară, folosind inclusiv hashtagul #1lib1ref pentru articole care au nevoie de completări sau actualizări.

Activitatea s-a remarcat prin interesul și entuziasmul participanților, care au apreciat utilitatea concretă a atelierului și posibilitatea de a transforma competențele bibliotecarilor în contribuții vizibile pentru public. Prin natura profesiei lor, bibliotecarii sunt familiarizați cu verificarea informației, selectarea surselor credibile și organizarea cunoașterii, iar aceste competențe sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității conținutului disponibil pe Wikipedia.


Atelierul a demonstrat că biblioteca școlară poate fi nu doar un spațiu de lectură, ci și un centru activ de alfabetizare informațională, de educație digitală și de implicare civică. Prin participarea la campania #1LIB1REF, bibliotecarii contribuie la combaterea dezinformării și la promovarea accesului liber la informație verificată. Organizatorii au subliniat că astfel de activități sunt necesare într-un context în care elevii, profesorii și publicul larg folosesc frecvent surse online pentru documentare.

De aceea, formarea unor profesioniști capabili să evalueze critic informația și să contribuie la îmbunătățirea acesteia reprezintă un pas important pentru educația contemporană.

La finalul activității, bibliotecara Anca Moșoiu a declarat:

 „Activitatea de azi s-a născut din ideea de a împărtăși colegilor mei, bibliotecari din județul Constanța, puțin din experiența pe care am acumulat-o în ultimele luni editând în Wikipedia.

Am simțit că, într-o lume a digitalului, ceea ce putem lăsa în urmă noi, bibliotecarii, este să luăm informații din sursele clasice, adică cele imprimate precum cărți, atlase, enciclopedii, dicționare, și să le transformăm în referințe de încredere pentru articolele ce pot fi găsite pe cel mai accesat site, wikipedia.org, după rețelele de socializare. Astfel, cunoașterea poate ajunge mai ușor la cei mai mulți dintre oameni, care pot găsi informații de încredere.”


Casa Corpului Didactic Constanța își propune să susțină în continuare activități care dezvoltă competențele digitale, cultura informației și colaborarea profesională între bibliotecari și cadre didactice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii