FOTO.Nicușor Dan, vizită oficială la Praga Discuții cu președintele Petr Pavel despre securitatea pe Flancul Estic și sprijinul pentru Ucraina
FOTO.Nicușor Dan, vizită oficială la Praga: Discuții cu președintele Petr Pavel despre securitatea pe Flancul
30 Sep, 2026 15:58
ZIUA de Constanta
79
Marime text
79
Marime text

Președintele României, Nicușor Dan a onorat o vizită oficială în Republica Cehă, la invitația omologului său, Petr Pavel.
În cadrul întrevederii de la Castelul Praga, cei doi șefi de stat au abordat teme prioritare privind consolidarea Flancului Estic al NATO, cooperarea în industria de apărare și combaterea amenințărilor generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, reconfirmând totodată legăturile istorice și culturale dintre cele două națiuni.
Mesajul redat în integralitate al președintelui Nicușor Dan:
„Mă aflu astăzi în vizită oficială în Republica Cehă, la Castelul Praga, la invitația președintelui Petr Pavel.
Discuțiile consistente purtate la Praga au reconfirmat starea excelentă a cooperării bilaterale dintre România și Cehia, bazată pe îndelungate legături istorice și pe prietenia strânsă dintre popoarele noastre.Am discutat despre modalitățile de aprofundare a cooperării noastre la toate nivelurile, atât bilateral, cât și în cadrul UE și NATO, cu un accent deosebit pe securitate, pe amenințările generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pe dezvoltarea industriilor noastre de apărare.Am subliniat importanța consolidării Flancului Estic al NATO, precum și a unei solidarități și coeziuni sporite în Europa, pentru a ne proteja viitorul comun și pentru a consolida capacitatea Uniunii Europene de a răspunde provocărilor globale actuale.De asemenea, am evidențiat contribuția valoroasă a importantei comunități românești din Republica Cehă și a minorității cehe din România. În urmă cu două zile, România a marcat Ziua Limbii Cehe, în semn de recunoaștere a contribuției minorității cehe, a cărei limbă, cultură și tradiții îmbogățesc patrimoniul nostru cultural național și constituie o bază durabilă a prieteniei româno-cehe.
Totodată, mi-am exprimat aprecierea pentru recunoașterea de către autoritățile cehe a sacrificiului și a rolului semnificativ al Armatei Române în eliberarea Cehoslovaciei la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru această cauză jertfindu-și viața zeci de mii de militari români”.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Oficial. Guvernul Mureșan a picat!
Tags: Nicușor Dan
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


