FOTO MApN despre drona doborâtă în Estonia - „33 de minute și prima victorie aeriană din ultimii 81 de ani”
FOTO: MApN despre drona doborâtă în Estonia - „33 de minute și prima victorie aeriană din ultimii 81 de
179
Marime text
Căpitan-comandorul Alexandru Pavelescu, pilotul de F-16 care a doborât o dronă intrată în spațiul aerian al Estoniei, este comandant de patrulă în Baza 86 Aeriană Borcea și reprezintă profesionalismul noilor generații de piloți militari din Forțele Aeriene Române.Potrivit MAPN, s-a născut în Suceava, a absolvit liceul de informatică și apoi Facultatea de Inginerie Electrică din orașul natal.
A vrut să-și demonstreze că poate să fie și pilot de supersonice, dar sa urmeze o carieră civilă. A parcurs toți pașii, începând cu admiterea la Academia Forțelor Aeriene din Brașov, pregătire, certificări și, “întâmplător”, a rămas în aviația de vânătoare.
Provocările au fost multe, atât pe timpul pregătirii, dar și acum, în misiune.
F-16 este o aeronavă performantă!“Pe timpul pregătirii am avut multe activităţi, un program foarte încărcat, iar aici, în Lituania, programul a devenit doar mai încărcat, cu misiuni diverse și complexe, care necesită foarte mult timp pentru a le pregăti şi a le zbura.”
33 de minute și “prima victorie aeriană din ultimii 81 de ani”
“Am văzut că toată pregătirea funcționează şi cu rachete adevărate. Abilităţile dezvoltate pe timpul misiunilor de instrucție contează foarte mult pentru a face față unei situații reale.
În primă fază, am reperat drona doar cu radarul, chiar la intrare în Estonia, fără să putem să o identificăm. Apoi, după 33 minute, am reușit să o reperăm din nou, să o identificăm și să o doborâm.
Este un sentiment foarte plăcut să vezi cum pleacă o rachetă şi apoi să vezi impactul pe ţintă. Pot să spun că seamănă foarte mult cu ce vedem în simulator, dar este un sentiment extraordinar să ai această experiență real nu doar simulat. Aici lucrăm în celule de cel puţin 2 aeronave, iar colaborarea cu coechipierul a fost extraordinară.”
Întâmpinat de colegii piloți cu melodia "Top Gun Anthem"
“O parte m-au aşteptat la avion, să mă felicite. Tehnicii de aeronavă au fost acolo şi păreau foarte bucuroşi că munca lor contează și avionul funcționează așa cum trebuie. O mare parte din această reușită se datorează lor şi modului în care întreţin această aeronavă.
Apoi, în drum spre celulă, colegii piloți m-au întâmpinat pe melodia "Top Gun Anthem" şi tind să cred că s-au bucurat împreună cu mine de prima victorie aeriană din ultimii 81 ani. Chiar dacă a fost doar o dronă, F-16 românesc a lansat o rachetă aer-aer, care a doborât o țintă aeriană.
“F-16 nu este proiectat pentru a doborî ţinte aeriene de dimensiunea și caracteristicile de zbor ale dronelor, în configuraţia actuală, dar a făcut față acestei provocări cu brio. Cred că avem nevoie de un radar mai
performant, de senzori și armament adaptate pentru lupta anti-dronă.
Referitor la diferențele dintre F-16 și MiG-21, îmi este greu să fac o comparație. MiG-21 ar fi putut zbura profilul pe care l-am zburat, dar cu siguranță cu mai multe provocări.”
Referitor la reacțiile înalților oficiali NATO, se bucură că a putut să pună România și Forțele Aeriene Române într-o lumină bună.
PRECIZĂRI:“Mă bucur că am adus România si detaşamentul Carpathian Vipers în atenția publică, într-o imagine foarte bună.”
„Emblema de Merit În Slujba Păcii, clasa I”, primită din partea ministrului apărării, reprezintă recunoașterea pregătirii de până acum, a muncii depuse în escadrilă și în cadrul detașamentului, de către toți membrii detașamentului, precum și a șansei de a găsi o dronă cu libertatea de a o da jos.
Căpitan-comandor Alexandru Pavelescu
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


