FOTO. MAE România și Irlanda discută prioritățile Președinției irlandeze a Consiliului UE
FOTO. MAE: România și Irlanda discută prioritățile Președinției irlandeze a Consiliului UE
30 Jan, 2026 18:27
ZIUA de Constanta
144
Marime text
144
Marime text
- Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu l-a primit miercuri, 28 ianuarie 2026, pe Thomas Byrne, ministrul de stat irlandez pentru Afaceri Europene și Apărare, cu prilejul vizitei pe care acesta a efectuat-o la București.
Ministrul Oana Țoiu a salutat nivelul solid al relației bilaterale româno-irlandeze și a evocat pozițiile și interesele comune ale României şi Irlandei în cadrul Uniunii Europene, inclusiv în contextul demarării pregătirilor pentru asumarea de către Irlanda a viitoarei președinții a Consiliului UE, la 1 iulie 2026.
Cei doi interlocutori au subliniat importanța consolidării proiectului european și a menținerii unității statelor membre, accentuând necesitatea întăririi rezilienței Uniunii Europene în actualul climat internațional marcat de multiple provocări.
Ministrul pentru afaceri europene Thomas Byrne a avut, totodată, consultări cu Clara Staicu, secretar de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu şi Africa, axate pe prioritățile viitoarei președinții irlandeze a Consiliului UE.
Cei doi oficiali au evocat pozițiile și interesele comune ale României şi Irlandei la nivel european, inclusiv în ceea ce privește continuarea sprijinului multidimensional pentru Ucraina, precum și a consolidării apărării europene. Totodată, cei doi demnitari au abordat modalități concrete de întărire a cooperării europene vizând priorități comune, precum avansarea procesului de extindere, protejarea și promovarea valorilor democratice, avansarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, consolidarea competitivității europene, implementarea abordării strategice a UE la Marea Neagră.
Secretarul de stat Clara Staicu a pledat pentru avansarea procesului de extindere atât cu candidații din Vecinătatea Estică - Republica Moldova și Ucraina -, cât și cu partenerii din Balcanii de Vest, pe baza progreselor înregistrate de statele candidate. Totodată, secretarul de stat român a evidențiat susținerea puternică pe care România o acordă Republicii Moldova și dinamizării parcursului european al acesteia, subliniind sprijinul țării noastre pentru obiectivul deschiderii primului cluster de capitole de negociere – Elemente fundamentale, în perioada următoare.
Secretarul de stat român a subliniat, de asemenea, importanța realizării de progrese care să permită pe parcursul acestui an avansarea discuțiilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2028-2034, care să susțină realizarea obiectivelor strategice la nivel european, vizând în mod deosebit: avansarea convergenței sociale și economice, reflectarea adecvată a rolului Politicii de Coeziune și Politicii Agricole Comune, menținerea echilibrului geografic în utilizarea instrumentelor dedicate competitivității și inovării, recunoașterea particularităților și nevoilor financiare ale regiunilor estice, inclusiv cu accent pe infrastructură, apărare, ca și pe integrarea graduală a statelor din procesul de extindere al UE, inclusiv menținerea sprijinului financiar pentru Republica Moldova şi Ucraina.
În privința relațiilor bilaterale, interlocutorii au convenit asupra necesității continuării și aprofundării dialogului româno-irlandez în domenii cheie, cu accent asupra interesului comun pentru valorificarea potențialului economic solid. Totodată, discuțiile au vizat și valoroasa comunitate de români din Irlanda, bine integrată și apreciată, evidențiindu-se contribuția sa la dezvoltarea și dinamizarea relațiilor celor două țări.
În perspectiva asumării de către Irlanda a Președinției rotative a Consiliului UE, cei doi oficiali au convenit să coopereze îndeaproape şi să mențină un dialog activ pe temele de interes comun înscrise pe agenda europeană.
Citește și:
MAE salută decizia Guvernului: Relatii mai strânse între România și Ordinul de Malta în domeniul medical și social
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


