Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:40 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forțele Aeriene Române, anunț de ultimă oră despre aeronavele prăbușite la Constanța

ro

14 Mar, 2022 15:01 6137 Marime text
Fake News, Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române Forțele Aeriene Române au transmis printr-un comunicat, că informația care circulă pe internet zilele acestea, referitor la faptul că cele două aeronave prăbușite la Constanța ar fi fost doborâte de o baterie de rachete sol-aer, este în totalitate falsă.
 

Cu privire la informațiile vehiculate în presă, prin care se acreditează ideea că aeronavele prăbușite în cele două evenimente aviatice din data de 02.03.2022 „ar fi fost doborâte de o baterie de rachete sol-aer S-300”, facem următoarele precizări:

Afirmația este în totalitate #FALSĂ. - „Informația” la care se face referire nu reprezintă altceva decât o dezinformare provenită din mass-media online rusă și nu are nicio legătură cu fapte sau evenimente reale.

Ministerul Apărării Naţionale a comunicat cu maximă transparență informațiile referitoare la cele două accidente. Din ordinul ministrului apărării naţionale a fost numită o comisie de investigare tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestor accidente aviatice. Totodată, potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar şi au fost sistate zborurile de instrucţie cu aceste tipuri de aeronave, până la finalizarea anchetei de specialitate.


Precizăm că în urma verificărilor efectuate până în acest moment de către comisia de investigare competentă, nu au fost constatate elemente care să indice un posibil impact cu un proiectil sau rachetă., transmit Forțele Aeriene Române. 


Reamintim că elicopterul militar, tip IAR 330-Puma al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu,  decolase de urgență în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR.


Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii