Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiul șefului Poliției Locale Agigea, decedat în timpul unei partide de vânătoare, condus mâine pe ultimul drum. Unde i se poate aduce un ultim omagiu(GALERIE FOTO)

ro

07 Nov, 2022 15:33 6547 Marime text
Casă mortuarăFiul șefului Poliției Locale Agigea, Traian Bureța, în vârstă de 36 de ani s-a stins din viață sâmbătă în timpul unei partide de vânătoare ce a avut loc în județul Vrancea. 

Trupul acestuia a fost depus la o capelă mortuară din apropierea Bisericii Catolice din Năvodari, iar mâine, 8 noiembrie va fi condus pe ultimul drum. 

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi fost împușcat accidental de un alt participant la partida de vânătoare. 

„Din verificările efectuate până în prezent rezultă că unul dintre participanţii la activitate l-ar fi împuşcat accidental pe bărbatul în cauză. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj cinegetic", a precizat IPJ Vrancea.

Neoficial, cel care participa la vânătoare și a tras cu arma nu se regăsea pe autorizația de vânătoare, participând fără drept. Conform surselor noastre, cel care a tras este tot din Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii