Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:09 04 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiecare unitate locativă va avea subsistem de supraveghere. Campusul Social „Henri Coandă”, primul cartier din Constanța monitorizat video

ro

28 Jul, 2020 00:00 724 Marime text

 
  • · 33 de subsisteme de supraveghere, instalate în fiecare unitate locativă 
  • · Fiecare subsistem va înregistra local imaginile de la camerele instalate în fiecare unitate locativă și va putea fi accesat de la distanță atât pentru vizualizare „live” cât și pentru vizualizare înregistrări 
  • · Sistemul va fi conectat cu sediul Direcției Generale Poliția Locală din cadrul campusului și cu sediul administrativ al RAEDPP Constanța
 
 
În calitatea de administrator, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța din subordinea Primăriei Constanța a luat decizia implementării unui sistem de supraveghere și înregistrare video, ca măsura de securitate în Campusul social de unități locative modulare „Henri Coandă”.
În acest sens, RAEDPP desfășoară o achiziție publică, pentru achiziția unui astfel de sistem și instalarea lui, cu avizarea Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, precum și a unui serviciu de transfer de date în vederea conectării sistemului de supraveghere video din sediul Direcției Generale Poliția Locală din cadrul campusului și la sediul administrativ al RAEDPP Constanța.
Sistemul de supraveghere video va fi compus din 33 de subsisteme de supraveghere, instalate câte unul în fiecare unitate locativă, acestea fiind conectate prin sistemul de transmisii date la sediul Direcției Generale Poliția Locală și la sediul administrativ regiei, unde se va instala sistemul de vizualizare de tip „remote”. 
Fiecare subsistem de supraveghere video va fi autonom, va înregistra local imaginile de la camerele instalate în fiecare unitate locativă și va putea fi accesat de la distanță atât pentru vizualizare „live” cât și pentru vizualizare înregistrări și setări de sistem. De la momentul finalizării licitației, ofertantul are la dispoziție 90 de zile pentru proiectarea, furnizarea și instalarea sistemului de supraveghere video.
Valoarea totală estimată a sistemul de monitorizare este de 336.134.45 lei fără TVA. 
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare pentru acest sistem video este 05.08.2020 15:00 în SEAP.

Ti-a placut articolul?

Comentarii