Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:09 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Festivalul Naţional de Teatru Antic pentru Elevi“ îşi va desemna azi câştigătorii (video)

ro

01 Aug, 2018 00:00 380 Marime text
Palatul Copiilor Constanţa a organizat în perioada 30 iulie - 1 august Festivalul Naţional de Teatru Antic pentru Elevi, ediţia a VIII-a. Concursul figurează în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale al Ministerului Educaţiei Naţionale.
 
Roxana Mitan, director al Palatului Copiilor şi coordonator al proiectului, spune că „este deja o tradiţie ca la malul mării şi aici, la Palatul Copiilor din Constanţa, să derulăm Festivalul Naţional de Teatru Antic pentru Elevi, ediţia a VIII-a“.
 
La festival au participat aproximativ 100 de elevi, componenţi ai trupelor de teatru din Sighişoara, Iaşi, Craiova, Târgu Frumos, Făgăraş şi Constanţa. Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, azi fiind programată festivitatea de premiere.
 
Organizatorii au mai transmis că proiectul este destinat trupelor de teatru din palatele şi cluburile copiilor din ţară şi are ca scop cultivarea simţului estetic şi stimularea interesului elevilor pentru activităţile culturale şi artistice.
 
„Motivul pentru care am propus un festival naţional de teatru antic pentru elevi este nevoia de cunoaştere, promovare şi valorificare a patrimoniului cultural. Prin această activitate se creează cadrul favorabil exprimării libere a tuturor copiilor, este stimulat spiritul de echipă, îi adaptăm pe elevii noştri la cerinţele scenei şi ale publicului“, susţin organizatorii.

Video - Şerban Christian Darius - monolog „Sluga la doi stăpâni“ de Carlo Goldoni. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii