Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment major de instruire Militari români, la exercițiul de comandament Defender Europe 2021 CAX/CPX

ro

27 May, 2021 21:29 1254 Marime text
  • DEFENDER Europe 2021 CAX/CPX reprezintă un eveniment major de instruire pentru HQ MNC-SE, prin care se urmărește, atât creșterea nivelului de pregătire și de interoperabilitate într-un mediu de instruire multinațional alături de militarii națiunilor participante, cât și demonstrarea capabilității operaționale inițiale (IOC).
Un contingent de aproximativ 150 de militari din toate categoriile de forțe ale Armatei României a fost dislocat joi, 27 mai, în Centrul de instruire al Forțelor Terestre ale SUA pentru Europa și Africa (USAREUR-AF) din Grafenwohr, Germania, pentru a încadra, alături de militarii USAREUR-AF, celulele de răspuns (RC) pentru exercițiul de comandament DEFENDER Europe 2021 Computer Assisted Exercise/Command Post Exercise (CAX/CPX), în sprijinul Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE).

Celulelor de răspuns le revine un rol important pentru simularea reală a fluxului de informații în cadrul exercițiului privind acțiunile trupelor proprii, în vederea creării unui mediu de instruire cât mai apropiat celui de luptă real, necesar exersării procedurilor operaționale, a proceselor de luare a deciziei și exercitării comenzii și controlului forțelor din subordine pe timpul execuției operațiilor militare.

DEFENDER Europe 2021 CAX/CPX reprezintă un eveniment major de instruire pentru HQ MNC-SE, prin care se urmărește, atât creșterea nivelului de pregătire și de interoperabilitate într-un mediu de instruire multinațional alături de militarii națiunilor participante, cât și demonstrarea capabilității operaționale inițiale (IOC).

De asemenea, în această săptămână s-a realizat dislocarea în România a aproximativ 100 de militari din cadrul Comandamentului Corpului Aliat de Reacție Rapidă (HQ ARRC) din Marea Britanie și integrarea acestora în structurile specifice HQ MNC-SE pregătite pentru exercițiu. În anul 2020, capacitatea operațională a HQ ARRC a fost reconfirmată, iar din această perspectivă, experiența HQ ARRC este valoroasă pentru operaționalizarea HQ MNC-SE.

Cooperarea dintre HQ MNC-SE și HQ ARRC se desfășoară în baza parteneriatului - Mutual Training Support Agreement (MTSA) - prin care HQ ARRC oferă sprijin și expertiză HQ MNC-SE în vederea realizării Capabilității Operaționale Inițiale (IOC) în acest an și, ulterior, a Capabilității Operaționale Finale (FOC) până în anul 2024.

DEFENDER Europe 21 este un exerciţiu multinaţional întrunit, de mare amploare, planificat şi condus de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA pentru Europa şi Africa (USAREUR-AF), având ca scop creşterea capacităţii de reacţie şi a nivelului de interoperabilitate ale Forţelor Terestre ale SUA cu forţele ţărilor membre ale NATO şi partenere. Aflat în plină desfăşurare, exercițiul DEFENDER-Europe 21 integrează aproximativ 28.000 de militari aparţinând forţelor militare aliate şi partenere din 26 de naţiuni, care se instruiesc, simultan, în peste 30 de zone de antrenament în 12 ţări.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii